Dayro: "Dansez ca în Columbia dacă dau gol cu Dinamo!" - Revista presei sportive
0Presa sportivă de astăzi scrie despre decizia lui Dayro Moreno în cazul unui gol cu Dinamo, dorinţa şefilor Stelei faţă de Pawel Golanski sau duelul dintre Honda şi Yamaha pentru prezenţa în Moto2. Printre alte subiecte, Mircea Lucescu spune că Răzvan are nevoie de încredere, iar Borcea spune despre noul selecţioner că este dinamovist.
Dayro: "Dansez ca în Columbia dacă dau gol cu Dinamo!". Lui Dayro Moreno i s-a făcut dor de ţara sa natală - Columbia! Atât de dor încât îi anunţă pe fanii Stelei că va dansa pe teren dacă va reuşi să înscrie în poarta lui Dinamo - singura alinare pentru un sezon ratat în Ghencea. Dayro visează să fie titular cu rivala istorică Dinamo şi să dea gol - ca să poată dansa ca în ţara sa natală - Columbia, acolo unde toată lumea ştie să danseze, anunţă Sport.ro.
Şefii Stelei îl vor pe Golanski în teren. Şefii Stelei sunt nemulţumiţi de faptul că fundaşul polonez nu e titularizat, fiind preferat Ogăraru, care la vară redevine fotbalistul lui Ajax. Finalul returului ar putea aduce o modificare importantă în echipa de bază a Stelei. Pawel Golanski, care a jucat puţine minute în retur, este favoritul conducerii pentru postul de fundaş dreapta, în detrimentul lui Ogăraru, scrie Gazeta Sportutilor.
Honda şi Yamaha se luptă pentru Moto2, titrează MotoFlash. După anunţul introducerii regulei unui singur furnizor de motoare în noua clasă Moto2, mai multe voci mizau pe o revenire a producătorului japonez Kawasaki în prim-planul celei mai importante competiţii mondiale de motociclism viteză. Discuţiile prelungite pe care Carmelo Ezpeleta le-a avut weekendul trecut la Motegi cu cei patru principali producători japonezi s-au soldat cu ieşirea din cursă a Kawasaki şi Suzuki.
Mircea Lucescu spune că, pentru a reuşi, fiul său, Răzvan, are nevoie să nu fie privit ca un simplu angajat al FRF, ci "ca omul pus să redreseze "naţionala", oglinda fotbalului românesc". Mircea Lucescu spune că fiul său are nevoie de încredere acum, "de spijinul tuturor celor implicaţi în fenomen, federaţie, conducători, jucători, public, mass-media. Nu trebuie privit ca un simplu angajat al FRF, ci ca un om de fotbal, ca o personalitate care trebuie să readucă "naţionala" în top. Iar această echipă reprezintă blazonul fotbalului românesc. Îmi aduc aminte cum a fost în '81, când am preluat şi eu "naţionala". Eram la fel, un tânăr care venea de la o echipă din provincie. Am avut însă parte de foarte mult ajutor", a mai spus Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.
Borcea: "Răzvan Lucescu e cel mai mare dinamovist". Cristi Borcea crede că noul selecţioner este cel mai mare dinamovist, chiar dacă a făcut performanţă în Giuleşti cu Rapid. "Am votat cu Răzvan pentru că este un antrenor care a demonstrat că are rezultate bune. Răzvan Lucescu este cel mai mare dinamovist. Cum să fie altfel dacă a crescut în Ştefan cel Mare." a spus Borcea la Sport.ro, care îi anunţă pe jucători că dacă vor pierde cu CFR Cluj - ADIO titlu, potrivit Sport.ro.























































