David Popovici, pe lista scurtă a legendelor: nominalizat de federația internațională la titlul de ”Înotătorul anului”

0
0
Publicat:

Performanțele lui David Popovici continuă să răsune în natația mondială. Dublul campion mondial de la Singapore a fost inclus de World Aquatics pe lista scurtă pentru prestigiosul titlu de „Înotătorul anului”, o distincție rezervată celor mai buni dintre cei mai buni.

Performanțele lui David Popovici continuă să fie recunoscute la cel mai înalt nivel
David Popovici a fost inclus pe lista scurtă pentru titlul de „Înotătorul anului” | FOTO Profimedia

Nominalizarea vine la capătul unui sezon în care înotătorul român, ajuns la 21 de ani, a demonstrat încă o dată că rămâne un „fenomen” al sprintului în apă. În Singapore, românul a cucerit aurul la 100 și 200 de metri liber, dominând finalele cu aceeași rețetă inconfundabilă: start exploziv, ritm perfect calibrat și un ultim bazin în care pare că plutește peste apă.

Tot acolo a reușit și al doilea timp din istorie la 100 m liber, 46,51 secunde, o bornă care îl menține printre cei mai rapizi înotători din toate timpurile.

Nume grele ale natației internaționale

Pe lângă Popovici, lista scurtă reunește nume grele ale natației internaționale. Francezii Léon Marchand și Maxime Grousset, maghiarul Hubert Kos și chinezul Qin Haiyang. Toți vin după un an 2025 impresionant, însă românul are atuul succeselor obținute în probele regine ale sprintului și experiența unei distincții deja câștigate în 2022.

Marchand a dominat probele de mixt, cu două titluri mondiale și un record la 200 m, Grousset a urcat pe tronul sprintului fluture, Kos a uimit lumea înotului de spate cu două recorduri mondiale în bazin scurt, iar Qin Haiyang rămâne etalonul absolut al probelor de bras.

Cum se face selecția câștigătorului

Selecția câștigătorului se va face printr-un vot combinat între public și Comitetul de Nominalizare al World Aquatics. De la introducerea premiului, în 2010, foarte puțini înotători au reușit să îl cucerească de mai multe ori, iar din grupul actual doar David Popovici (2022), Qin Haiyang (2023) și Léon Marchand (2024) au deja trofeul în palmares.

La feminin, competiția este la fel de strânsă, cu nume uriașe precum Summer McIntosh, Kaylee McKeown, Katie Ledecky, Kate Douglas și Gretchen Walsh.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite