Analiză De ce a devenit Groenlanda vitală pentru americani. „Rusia și China acționează strategic”

Expertul în securitate Gabriel Done explică, într-o analiză, cum trebuie interpretate semnalele lui Trump privind Groenlanda și de ce insula care aparține Danemarcei a devenit cu adevărat vitală pentru securitatea SUA.

Donald Trump a pus ochii pe Groenlanda. FOTO: Shutterstock

Groenlanda a devenit, aproape peste noapte, un test de stres pentru ordinea strategică occidentală. Aceasta nu se datorează unei schimbări bruște în importanța insulei, ci accelerării competiției pentru Arctica între marile puteri și percepției americanilor că își pierd controlul asupra unei regiuni pe care o considerau, până nu demult, „rezolvată”, relevă o analiză ESGA. 

Dacă declarațiile lui Donald Trump referitoare la Groenlanda au isterizat o parte a Europei, expertul consideră că afirmațiile președintelui american nu trebuie luate ad literam. În același timp, el precizează că americanii nu mai pot privi cum Rusia și China încep să-și consolideze supramația în spațiul arctic.

„Declarațiile publice privind intenția de a anexa Groenlanda, atribuite președintelui american Donald J. Trump, nu trebuie luate literal; ele maschează anxietăți strategice profunde, inclusiv pierderea inițiativei în Arctica și lipsa de încredere în aliați și instituții internaționale. În realitate, mesajul subtil transmis este acela că Statele Unite percep o accelerare a militarizării regiunii și o penetrare economică și strategică rusă și chineză, care le amenință poziția tradițională de superioritate. Rusia și China acționează strategic în Arctica, fiecare după propriul model”, spune expertul în securitate Gabriel Done.

SUA încearcă disperat să contrabalanseze acțiunile Rusiei și a Chinei

Felul în care acționează cele două rivale ale Statelor Unite sunt diferite. Rusia este mai directă și are o prezență militară tot mai sporită, în vreme ce China a găsit o altă cale.

„Moscova reoperaționalizează baze aeriene, dezvoltă sisteme A2/AD și exercită control efectiv asupra Rutei Maritime Nordice, consolidându-și avantajul decisional într-un scenariu de criză. China, deși nu are prezență militară directă, își extinde influența prin investiții mascate ca activități științifice sau comerciale și prin integrarea Arcticii în Polar Silk Road, urmărind să devină un „Near-Arctic State”. Pentru Washington, prezența Chinei în Arctica nu este doar o chestiune economică, ci o amenințare la adresa aranjamentelor de securitate din Oceanul Arctic, ceea ce face imposibilă acceptarea pasivă a acestei evoluții”, detaliază el.

Danemarca, țară care este departe de a fi o mare putere, nu știut și nici nu a fost capabilă să gestioneze situația Groenlandei. De fapt, danezii nici măcar nu au realizat în totalitate importanța strategică a insulei și au acționat în consecință greșit.

„În acest context, Danemarca a gestionat Groenlanda ca pe un teritoriu administrativ cu autonomie limitată și probleme bugetare, fără a înțelege pe deplin importanța strategică a insulei. Abordarea daneză a fost marcată de trei iluzii periculoase: presupunerea că Arctica rămâne un spațiu de cooperare și nu de competiție, credința că statutul de aliat loial al SUA garantează protecția automată, și convingerea că autonomia groenlandeză poate fi decuplată de considerentele marii strategii globale. Realitatea a demonstrat contrariul: Groenlanda se află într-o poziție geopolitică vitală, iar pierderea controlului asupra acesteia ar însemna pentru Statele Unite (precum și pentru Danemarca) vulnerabilitate strategică și oportunități informaționale pentru rivalii lor.”

Un alt aspect remarcat de Gabriel Done că, în conformitate cu statutul NATO, Groenlanda nu beneficiază de nicio garanție de securitate colectivă a NATO.

„Un aspect critic adesea ignorat este statutul Groenlandei în raport cu NATO. Insula nu este membru NATO propriu-zis; protecția sa derivă din suveranitatea daneză și din prezența militară americană. Articolul 5 al NATO se aplică indirect, prin prisma responsabilităților Danemarcei, dar Groenlanda nu beneficiază de o garanție de securitate automată ca statele membre. În acest sens, bazele americane de la Thule/Pituffik reprezintă adevăratul pivot al securității regiunii: ele constituie un nod esențial pentru avertizarea timpurie balistică, apărarea antirachetă integrată și supravegherea spațială, iar diminuarea sau pierderea acestor capacități ar crea un deficit strategic major pentru SUA”, mai afirmă expertul.

Însă nu doar Copenhaga nu și-a făcut temele. Gabriel Done atrage atenția asupra unei erori a administrației Trump în raport cu Danemarca și cu Uniunea Europeană.

„Eroarea politică a Washingtonului a fost să transforme această problemă strategică într-o confruntare publică cu Danemarca. Presiunea exercitată asupra Copenhagăi, sub forma unor declarații agresive sau gesturi simbolice, subminează relația cu un aliat esențial, slăbește coeziunea transatlantică și erodează legitimitatea SUA ca arhitect al ordinii internaționale bazate pe reguli. Mai mult, aceste abordări reactive favorizează exact scenariile pe care le încearcă să le prevină: consolidarea pozițiilor Rusiei și Chinei, și crearea unui precedent de unilateralism care poate fi exploatat de rivalii strategici.”

În opinia sa, o strategie eficientă ar fi presupus coordonare discretă cu Danemarca, consolidarea rolului său ca garant al securității Groenlandei și integrarea insulei într-un aranjament de apărare extins, care să includă Statele Unite, Danemarca și actorii nordici relevanți. În paralel, influența ruso-chineză ar fi putut fi blocată preventiv, prin anticipare strategică și investiții coordonate, evitând astfel crizele reactive. Modul în care sunt aplicate deciziile strategice este la fel de important ca obiectivele urmărite; în cazul Groenlandei, o strategie corectă implementată defectuos poate genera exact efectul opus celui dorit

Limitele diplomației europene, tot mai evidente

„Declarația comună privind Groenlanda, semnată recent de Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania, evidențiază ipocrizia și limitele diplomației occidentale. Aceasta reafirmă angajamentele față de securitatea arctică și suveranitatea daneză, dar ignoră realitățile strategice de pe teren și nu include actorii nordici, care dețin expertiză, infrastructură și experiență indispensabile. Documentul servește mai mult imaginii externe și politicii interne decât securității reale a Groenlandei, demonstrând că gesturile simbolice nu substituie prezența efectivă și coordonarea strategică”, consideră Done.

Groenlanda este de acum vulnerabilă, iar Danemarca trebuie să reacționeze și să găsească soluții pentru a păstra insula și pentu a evita extinderea influenței Rusiei și a Chinei.

„În concluzie, Groenlanda nu reprezintă doar o miză simbolică sau un subiect de discurs politic; ea este un multiplicator de putere în Arctica și un test al capacității occidentale de a gestiona competiția strategică emergentă. Presiunea publică și gesturile teatrale nu protejează insula; singurele garanții sunt prezența militară reală, coordonarea discretă cu Danemarca și statele nordice și anticiparea mișcărilor Rusiei și Chinei”, consideră el.În acest context, Copenhaga, coroana daneză și autoritățile groenlandeze trebuie recunoscute și sprijinite pentru rolul lor esențial: Danemarca rămâne garantul suveranității Groenlandei, iar capacitatea sa de a gestiona autonomia insulei în cadrul ordinii internaționale stabilește standardul pentru securitatea Arcticii”, spune Cătălin Done.

„Aceasta nu este doar o chestiune de simbol, ci un nod strategic al ordinii euro-atlantice. Susținerea suveranității daneze și a integrității coroanei daneze nu reprezintă un simplu gest politic, ci o investiție în stabilitatea și predictibilitatea pe termen lung a regiunii. Orice strategie americană sau occidentală care neglijează acest aspect riscă să submineze exact ceea ce trebuie protejat: un aliat istoric, un garant legitim și un actor capabil să mențină controlul asupra unui teritoriu critic în fața influențelor externe. În mod cert, prezența și acțiunile Rusiei și Chinei în Arctica reprezintă o amenințare directă la adresa securității aliate, dar sprijinul real pentru Danemarca și pentru coroana daneză trebuie să fie coerent, discret și respectuos, recunoscând autoritatea lor și capacitatea de a lua decizii strategice privind Groenlanda. Numai astfel poate fi consolidată securitatea Arcticii, protejată suveranitatea unui aliat și menținută coeziunea occidentală în fața provocărilor globale”, încheie Gabriel Done.