Război total în sportul românesc! Elisabeta Lipă, atac fără menajamente după declarațiile lui David Popovici

0
0
Publicat:

Elisabeta Lipă a făcut declarații dure, după scandalul premierilor sportivilor, declanșat de dezvăluirile lui David Popovici. Fosta campioană olimpică îi dă dreptate înotătorului și aruncă acuzații dure către președintele ANS, Bogdan Matei.

Elisabeta Lipă a ieșit la atac după scandalul premierilor sportivilor | FOTO Profimedia
Elisabeta Lipă a ieșit la atac după scandalul premierilor sportivilor | FOTO Profimedia

Totul a pornit după ce David Popovici, dublu campion mondial și proaspăt campion olimpic, a mărturisit public că nu și-a primit nici până astăzi banii pe care statul trebuia să îi vireze drept recompensă pentru rezultatele obținute în competițiile internaționale. Aproximativ 50.000 de euro, bani care, potrivit acestuia, ar fi trebuit să ajungă în conturile sale de luni bune. 

Elisabeta Lipă: ”Acești oameni nu muncesc numai opt ore”

Pus în fața valului de critici, Bogdan Matei a dat vina pe „moștenirea financiară” lăsată de fosta administrație și a acuzat-o direct pe Elisabeta Lipă pentru blocajul fondurilor. Fostă mare campioană a respins acuzațiile și a transmis că Matei încearcă să paseze responsabilitatea, în loc să rezolve problema.

Probabil toate aceste atacuri vin pentru că am intrat în politică, numai că am intrat pentru a ajuta sportul. Am fost sportiv, președinte de club și federație și cunosc toate problemele sportului. Am considerat că așa pot ajuta. Pentru noi, HG 1447 e biblia. Îmi vine să plâng când văd că deranjează pentru că premiem bucătarii, ospătarii și când văd cum sunt marginalizate aceste meserii vitale pentru performanță.

Acești oameni nu muncesc numai opt ore. Nu au zile libere sâmbăta sau duminica, vin și la 5 dimineața pentru ca sportivul, vara, să se pregătească devreme, când e răcoare. Trebuie să ai ură la adresa acestor meserii pentru a bagateliza aceste profesii. Sunt mândră pentru că i-am putut ajuta, o dată la patru ani, dar numai pentru că a existat performanță.

Simt că țintă sunt și sponsorii care se asociază cu performanța. Din fericire, ai noștri, care nu sunt puțini, au înțeles că suntem ținta unora care nu au reușit în viață.

De un an și jumătate se vorbește de acele premieri de mă întreb dacă Federația de Canotaj a fost singură la Olimpiadă? Am fost jumătate din delegație, corect, dar au mai fost și alții acolo. Ponderea medaliilor, 66 la sută, a fost adusă de Canotaj, dar nu trebuie să fim atacați pentru că nu îți convine legea. Schimbă legea atunci. E o lege care funcționează de 25 de ani”, a explicat Elisabeta Lipă.

”Sportul nu face performanță dacă nu are alături o echipă puternică”

Elisabeta Lipă nu dă înapoi și își apără oamenii din Federația de Canotaj, în plin scandal legat de primele acordate angajaților. Totul a izbucnit după ce Curtea de Conturi a descoperit că aproape 500.000 de euro ar fi fost plătiți nejustificat către o parte dintre salariații federației.

Fosta mare campioană nu doar că respinge acuzațiile, dar susține ferm că oamenii din canotaj merită fiecare ban. Lipă subliniază că această disciplină este, an de an, motorul medaliilor pentru România, iar munca din spatele rezultatelor rămâne invizibilă pentru cei care privesc lucrurile doar din birou.

Dacă nu mai vreți performanță, scoateți canotajul și să vedem ce facem la Olimpiada din 2028. Domnul Constantin Bogdan Matei spune că ANS nu va oferi asemenea premieri în mandatul lui. Probabil și-a propus să rămână acolo până în 2028. Foarte bine, dar numai așa poate da sau nu premieri.

Pentru că se dau numai după Olimpiadă. În plus, aveam pretenția că știe că ANS nu poate oferi aceste premieri bucătarilor, ospătarilor, pentru că nu are atribuții în acest sens. Poate acum, de sărbători, pune mâna să citească HG-ul. Un lider al sportului trebuie să știe că sportul nu face performanță dacă nu are alături o echipă puternică.

Îl invit o zi în cantonamentul nostru pentru a vedea ce rol au cei bagatelizați. Care uneori vin noaptea pentru că s-a spart o țeavă. Care sacrifică și familiile pentru a sta alături de sportivi. Plâng când văd oameni de sport care vorbesc așa despre ei.

Se încearcă eliminarea acestor premieri. Este o inițiativă legislativă votată în Senat, acolo unde sunt foști miniștri din sport care și ei au acordat aceste premieri, dar care acum spun că numai sportivul trebuie premiat”, a mai precizat Elisabeta Lipă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite