Proprietarii de mașini hibride, loviți puternic de noile taxe: impozite și de 22 de ori mai mari

0
0
Publicat:

Reforma fiscală anunțată de Guvernul condus de Ilie Bolojan a debutat cu un val de nemulțumiri în rândul populației. Deși premierul a avertizat încă din vara trecută că impozitele locale vor crește în medie cu 70–80%, mulți români spun că majorările din acest an au depășit cu mult acest prag.

Mulți oameni sunt nemulțumiți și spun că nu au de unde să plătească. FOTO: Shutterstock
Mulți oameni sunt nemulțumiți și spun că nu au de unde să plătească. FOTO: Shutterstock

Cele mai afectate par să fie persoanele care dețin mașini hibride, care au pierdut facilitățile fiscale de care beneficiau în trecut. Dacă până acum reducerea de impozit ajungea la 95%, aceasta a fost diminuată la maximum 30%, ceea ce a dus la creșteri spectaculoase ale sumelor de plată.

Impozitele pentru mașinile hibride au explodat deoarece noua formulă de calcul se bazează pe cilindreea motorului, fără să mai țină cont de nivelul real de emisii sau de tehnologia folosită. În timp ce multe modele hibride au motoare de 2.0–2.5 litri, mașinile vechi și poluante au adesea motoare mici, de 1.2–1.4 litri, care sunt taxate mult mai blând. În plus, reducerea fiscală pentru hibride a fost diminuată drastic, de la 95% la maximum 30%, ceea ce a dus la creșteri de peste 20 de ori ale sumelor de plată.

„Chiar dacă atâția ani nu au fost majorate taxele, și nu din cauza noastră, acum au făcut totul dintr-o dată, că aici deranjează populația, totul dintr-o dată. Au scos și ce era reducere și au adăugat și noi taxe. De aceea sumele ni se par fantastic de mari pentru a le putea plăti, eventual până la sfârșitul lunii martie, ca să beneficiem de reducerea de 10%”, spune un bărbat aflat la coadă la Direcția de Venituri Buget Local din Sectorul 2, conform publicației Cotidianul.

Nemulțumiri vin și din partea persoanelor cu dizabilități, care în unele cazuri au pierdut scutirea totală de la plata impozitului pe locuință. „Până acum nu am plătit deloc impozitul pentru că sunt cu handicap. Îmi pare rău, pentru că simt că nu e dreptate”, spune o femeie care și-a plătit recent taxele.

Taxele au crescut mai mult decât a promis Guvernul

Analiștii explică faptul că, pe lângă majorarea propriu-zisă a cotelor, au fost eliminate mai multe facilități și reduceri, iar autoritățile locale au avut libertatea să aplice nivelul maxim prevăzut de lege.

„În multe localități, consilierii locali și primarii au votat cu ochii închiși, cu un cinism incredibil, creșterea la maxim a taxelor, ignorând situația financiară a oamenilor, puterea lor de plată, mai ales a pensionarilor care au mașini vechi, de peste 15-20 de ani”, a declarat pentru Cotidianul analistul economic Adrian Negrescu, care acuză și o gravă lipsă de comunicare din partea autorităților.

Impozite și de peste 20 de ori mai mari pentru mașinile hibride

Cazurile cele mai revoltătoare sunt cele ale proprietarilor de autoturisme hibride. Un șofer care plătea în 2024 un impozit de doar 7 lei pentru o mașină hibrid de 1.800 cmc a primit în acest an o decizie de impunere de 199 de lei, adică de 22 de ori mai mult. Pentru hibridele sub 1.500 cmc, impozitul ajunge la 130 de lei, iar pentru cele de peste 3.000 cmc depășește 2.000 de lei.

În mod paradoxal, în unele situații, o mașină hibrid nouă ajunge să plătească un impozit mai mare decât un autoturism vechi de 20 de ani, cu normă de poluare Euro 3 sau chiar Euro 0. De exemplu, un model hibrid de 2.500 cmc are un impozit de aproape 990 de lei, în timp ce o mașină Euro 4 de 1.600 cmc plătește doar 130 de lei.

Jurnalistul Profit.ro Gabriel Dogaru atrage atenția că noua formulă de calcul, bazată strict pe cilindree, îi dezavantajează tocmai pe cei care au ales tehnologii mai noi și mai puțin poluante.

„Un motor hibrid de 2,5 litri poate avea emisii mai mici decât unul vechi de 1,6 litri. Cilindreea păcălește un pic, cine nu cunoaște de ce s-a întâmplat asta, pare un motor opulent, „Vai are motor de 2,5 litri, trebuie să plătească!”. De fapt, acest motor reușește tehnologic să consume mai puțin și să producă mai puține emisii de carbon. Acestea sunt mașinile care vor plăti niște sume substanțiale”, explică acesta.

Specialiștii: principiul „poluatorul plătește” este aplicat greșit

Secretarul general al ACAROM, Adrian Sandu, spune că diferențele reale ar trebui făcute între hibridele plug-in, cu emisii foarte scăzute, și cele mild-hybrid sau full-hybrid, care pe autostradă poluează aproape la fel ca un motor termic. În actuala grilă, însă, mașini cu norme de poluare foarte diferite ajung să fie taxate aproape identic.

Deși scopul declarat al Guvernului este descurajarea utilizării mașinilor vechi și poluante, specialiștii avertizează că, în forma actuală, sistemul riscă să îi penalizeze tocmai pe cei care investesc în vehicule noi și mai scumpe.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite