Dănuț Lupu plânge în închisoare și așteaptă salvarea de la Gigi Becali. Gest umanitar din partea unui deținut

0
Publicat:

Dănuț Lupu trece prin momente grele la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat după ce a fost prins conducând mașina, în mod repetat, deși avea permisul anulat. Potrivit Gândul, fostul fotbalist este într-o depresie profundă și plânge la telefon atunci când vorbește cu soția.

Dănuț Lupu, condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare. Captură TV
Dănuț Lupu, condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare. Captură TV

Dinamovistul a fost condamnat la 7 luni și 10 zile pentru conducere fără permis. A fost închis la Penitenciarul Rahova, unde, conform procedurii, trebuie să stea 21 de zile în carantină, timp în care o comisie urmează să-i stabilească regimul de executare și dreptul la muncă.

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au declarat pentru Gândul că fostul mare fotbalist a fost cazat pe Secția II, unde sunt fostele celule ale deținuților deosebit de periculoși sau cu tendințe suicidale. În cameră există paturi suprapuse, însă Dănuț Lupu ar fi fost lăsat să doarmă într-un pat situat jos, după ce un deținut ar fi renunțat în favoarea lui Lupu, din motive umanitare: fostul internațional cântărește în jur de 130 de kilograme și ar suferi de diabet, astfel că i-ar fi fost greu să urce în patul de deasupra.

Nu împarte mâncarea cu alți deținuți

Dinamovistul primește vizite de la fiul său, Răzvan, care îi aduce pachete cu mâncare, spun sursele citate, care susțin că mai ulți deținuți s-ar fi plâns că nu împarte mâncarea cu nimeni. Dacă băiatul său merge să îl încurajeze, Danuț Lupu nu primește vizite de la soția sa. El doar vorbește des la telefon cu partenera sa, fiind surprins de mai multe ori plângând cu receptorul în mână.

După terminarea carantinei, fostul fotbalist va fi transferat cel mai probabil la Penitenciarul Jilava, unde condițiile de detenție urmează să fie mai bune. Acolo va beneficia de ajutorul promis de Gigi Becali, care deja ar fi trimis, din partea FCSB, o ofertă de lucru în afara închisorii pentru Dănuț Lupu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite