Cutremur la Dinamo. Un nou nume a plecat din club: „Decât să mă cert cu Nicolescu, mai bine fiecare pe drumul lui!”
0Alessandro Caparco, fostul antrenor cu portarii al lui Dinamo, a vorbit deschis despre motivele care au dus la plecarea sa din „Ștefan cel Mare”. Italianul a dezvăluit că decizia a fost una asumată, după o serie de neînțelegeri cu oficialii clubului.

Tehnicianul italian și-a încheiat colaborarea cu Dinamo în urmă cu aproximativ o lună, după o perioadă în care a făcut parte din staff-ul „alb-roșilor”.
Italianul a recunoscut că relația cu conducerea, în special cu administratorul Vlad Iacob și președintele Andrei Nicolescu, nu a mai funcționat așa cum își dorea.
A doua experiență ca antrenor în România
Pentru Alessandro Caparco, aventura la Dinamo a fost a doua experiență în fotbalul românesc, după ce, în urmă cu cinci sezoane, a fost antrenor cu portarii la FC Voluntari.
Caparco, fost portar al mai multor echipe din Italia, s-a declarat mulțumit de perioada petrecută în România, dar a lăsat loc unei eventuale reveniri în viitor.
"Sunt foarte bine, am stat în vacanță, m-am întors, e bine. Am plecat după ultimul meci cu Craiova, era deja vorba de o lună și jumătate și cu Kopic, și cu Andrei Nicolescu. Și cred că eu aveam nevoie de pauză, după atâta timp.
Începusem să vedem diferit lucrurile eu și cu președintele și am zis atunci mai bine să... Eu și Andrei Nicolescu vedeam lucrurile diferit, decât să ne certăm sau să avem tot timpul discuții, mai bine să ne despărțim drumurile.
Dar am rămas într-o relație bună și cu mister Kopic și cu Andrei, ne vedem des, mai vorbim, nu a fost un conflict între noi", a povestit Alessandro Caparco, potrivit iAMsport.
Caparco, încrezător în viitorul lui Dinamo
Chiar dacă a ales să plece din ”Ștefan cel Mare”, Alessandro Caparco a recunoscut că a fost impresionat de transformarea clubului sub conducerea lui Andrei Nicolescu.
Fostul antrenor cu portarii al „câinilor” spune că implicarea acestuia a adus stabilitate și o direcție clară la Dinamo.
Nicolescu a preluat frâiele echipei în februarie 2023, iar de atunci Dinamo a bifat un moment istoric: ieșirea din insolvență, un pas esențial spre redresarea totală a clubului.
"Erau puncte de vedere diferite, nu era ceartă. De când au venit Andrei își Renovațio s-a văzut o mare diferență, în foarte bine.
Şi patronii de la Renovațio sunt oameni de nota 10, toți împreună au făcut o treabă bună, dacă Dinamo se luptă să câștige un titlu, este datorită lui Renovatio și Andrei și lui mister Kopic", a mai adăugat fostul portar de la Dinamo.

















































