Cu răbdarea treci marea. Radu Drăgușin l-a impresionat până la urmă pe Ange Postecoglou: „E lider”
0Radu Drăgușin mai are un pic și celebrează un an de când a ajuns la Tottenham, o echipă aflată la cel mai înalt nivel, într-un campionat din Top 5. Cele 10 luni petrecute la gruparea londoneză au fost mai degrabă nesatisfăcătoare pentru fotbalistul român, el primind puține șanse de a juca în formația lui Ange Postecoglou. În țară, lumea s-a inflamat, susținând că stoperul tricolor este nedreptățit de antrenor. Numai că lucrurile s-au așezat pentru Drăgușin, tehnicianul lui Tottenham acționând cu răbdare în cazul său.
Odată cu accidentarea titularului Micky van de Ven, fundașul nostru are o lună la dispoziție pentru a demonstra că s-a integrat și că poate fi om de bază la formația londoneză. Duminică a jucat toate minutele în partida Tottenham - Aston Villa, 4-1, și a făcut-o perfect, iar acum urmează meciuri numai unul și unul pentru londonezi: cu Galatasaray (7 noiembrie), Ipswich (10 noiembrie) și Manchester City (23 noiembrie).
Antrenorul Postecoglou a făcut o radiografie a situației românului, în care a strecurat o mulțime de cuvinte de încurajare pentru internaționalul tricolor. „Radu este cu noi de 10 luni și se descurcă excelent. L-am transferat pentru că am văzut în el niște calități foarte bune în ceea ce privește capacitățile defensive, mentalitatea lui și, din nou, parcursul unic pe care l-a avut. A fost nevoit să muncească din greu să ajungă unde își dorește. Avea toate lucrurile pe care le căutam“, a explicat Ange Postecoglou situația lui Drăgușin.
Îmbunătățiri de la meci la meci
Antrenorul lui Tottenham a continuat cu laudele la adresa românului. „Încă este tânăr și muncește din greu în fiecare zi la jocul lui și la toate aspectele jocului său. Fundașii au tendința să devină mai buni odată cu vârsta și cu experiența. La fel ca pe el, și pe Micky van de Ven sau Destiny Udogie i-am transferat la această vârstă pentru că am crezut cu adevărat că în anii următori vor deveni mai puternici. Drăgușin face deja acest lucru.
De fiecare dată când joacă Radu, văd îmbunătățiri. Se adaptează la felul în care jucăm. Este foarte diferit de locul de unde a venit (n.r. - Genoa). Aici jucăm foarte agresiv și ne apărăm unu la unu, dar se adaptează și îi place. Cred că s-a descurcat foarte bine miercuri, cu Manchester City. Nu doar ca joc, ci și ca prezență de spirit și atitudine. A fost lider“, a declarat Ange Postecoglou, potrivit standard.co.uk.
Impresarul nu știe de interesul lui Juventus
Chiar și în aceste condiții, presa din Italia, în frunte cu „Gazzetta dello Sport“, susține că toții granzii din Serie A – Juventus, Inter, AC Milan și Napoli – fac eforturi pentru a-l transfera pe Radu Drăgușin, încercând să profite de faptul că românul era nemulțumit de statutul său Tottenham. Florin Manea, impresarul său, susține că jucătorul va rămâne la echipa din Premier League, mai ales acum, că i s-au deschis noi oportunități odată cu accidentarea lui Van de Ven.
Acesta a declarat, pentru italienii de la TuttoJuve, că nu știe nimic despre interesul lui Juventus față de fundașul central: „Radu vine după un meci grozav cu Manchester City, acum este concentrat pe restul sezonului. Vrea să se descurce bine la Tottenham. Am aflat despre interesul lui Juventus din ziarele italiene. Sincer, nu știu nimic despre asta. În ceea ce mă privește, nu a existat contact cu Juventus, dar ultimul cuvânt îl are clubul de care aparține, așa cum se întâmplă în astfel de cazuri. Oricum, băiatul este fericit aici, la Tottenham“.