CTP, entuziasmat după victoria magnifică a Simonei Halep: „Nu mi-am închipuit că există aşa ceva!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu aşează  meciul dintre Simona Halep şi Lauren Davis  la intersecţia dintre tenis şi cinema.

În direct la Digi24, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre încleştarea teribilă dintre Simona Halep şi Lauren Davis, partidă în urma căreia jucătoarea noastră s-a calificat în sferturile Australian Open.

„Ce ar putea să mai spună un comentator după un asemenea meci? Aşa cum pentru Lauren Davis a fost meciul vieţii şi pentru mine a fost meciul vieţii. Nu am văzut aşa ceva. Credeam că ştiu, fireşte nu tot în tenis, dar mult. Nu mi-am închipuit că există ce am văzut în această noapte.

De nu ştiu câte ori, mărturisesc, am crezut că Simona a pierdut meciul. Eram mohorat, mă pregăteam să scriu, fireşte că dacă pierdea tot scriam. Apoi s-au întâmplat lucruri  miraculoase, a avut o evoluţie cum n-am văzut în viaţa mea în tenis. Atunci când una dintre jucătoare părea terminată, părea că n-o mai duc nici picioarele, nici mâinile, nici voinţa, revenea incredibil. De nu ştiu câte ori s-a întâmplat lucrul ăsta.

Nu trebuie să-mi fie ruşine de faptul că la un moment dat, dacă aş fi fost acolo, aş fi urlat: Opriţi meciul ăsta, e inuman! Nu se mai poate aşa ceva!

Nu mi-am închipuit că o să-l văd pe Darren Cahill dându-şi pumni în cap.

Practic, pentru ambele jucătoare, de la un moment dat încolo, acesta era ca şi ultimul meci. N-ar trebui să spun asta, pentru că Simona e în turul 4. Ambele au realizat că nu mai pot. După ce eşti adus dincolo de linia roşie - şi-au mâncat din măduvă, să ducă meciul la peste trei ore jumătate - e numai un miracol, dar dacă am văzut miracolul din seara asta, poate mai vedem unul. Pentru Simona va fi foarte greu. Deja şchiopăta, sus, aproape de inghinali, avea o problemă.

A fost un meci în care meritul Simonei e că a reuşit să uite că jucătoarea din faţa ei e nr 76 mondial. Dacă ar fi rămas cu ideea că eu sunt nr. 1 şi în faţa mea e nr. 76 şi de ce nu pierde, de ce nu joacă potrivit rangului ei, potrivit poziţiei nr 76... E foarte uşor să cazi în această capcană mentală. Simona a tratat-o cu respect, cu preţuire pentru joc. Simona o consideră egala ei.

Pentru mine, a fost  o intersecţie între cinema şi tenis, cele două mari pasiuni  ale mele. Am avut unul dintre cele mai frumoase filme din toate timpului.

Socoteala lui Lauren Davis a fost că poate face mai multe mingi câştigătoare. A făcut mingi incredibile. Reverul acestei jucătoare e comparabil cu al Serenei Williams, cu al Mariei Şarapova. Un rever împuşcat şi cu nişte unghiuri ascuţite, cros, cum vezi numai la cele mai mari jucătoare din istoria tenisuluil. Nu ştiu dacă mai repetă performanţa. Simona a avut rolul ei. Davis s-a mobilizat având în faţă pe nr 1 mondial. A alergat la nişte mingi ca şi câştigate de Simona, la limită. După ce a cerut de două ori intervenţia medicului, nu credeam la fiecare game că se mai duce şi la mingea asta şi se ducea. A căzut în şpagat, să-şi rupă genunchii, la o scurtă a Simonei. Nu a ezitat să se ducă la mingi la limită

Dacă ar fi fost film, Simona ar fi trebuit să arate ca Rocky, plină de sânge, cu un ochi închis şi abia mişcându-se.“
 

Maria Şarapova, bătută măr în turul al treilea! Tabloul optimilor 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite