CTP, aplauze pentru Halep: ce moment l-a marcat în meciul cu Serena şi cum a fost dusă americanca în pragul disperării
0Reputatul jurnalist a urmărit cu sufletul la gură ultimul sfert de la US Open în care liderul mondial, Serena Williams, a fost ţinută pe teren peste două ore de Halep şi obligată să muncească din greu pentru o calificare în semifinale.
Serena Williams a obţinut a 8-a victorie în nouă confruntări cu Simona Halep, scor 6-2, 4-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore şi 17 minute. Iar asta în condiţiile în care, după un început furibund, americanca avea 3-0, în primul set, după numai şase minute!
Cristian Tudor Popescu a făcut o cronică a partidei pentru republica.ro, analizând prestaţia jucătoarei din Constanţa.
Ce a scris?
„Challenge!“, strigă Simona hotărâtă. Când arbitrul o anunţă că le-a epuizat pe toate 3, şi nu mai poate solicita computerul, Simona e uimită: „Da? Nu mai am niciunul?...“.
Asta spune totul despre starea în care Simona Halep a jucat şi a câştigat setul 2 în faţa Serenei Williams: cum vă spuneam că sper, fără să se mai gândească la scor, la Grand Slam, la clasamentul mondial. Dorind numai să-i arate Serenei şi lumii întregi cum ştie şi poate să joace tenis.
Aşa s-a ajuns la cel mai înalt nivel de joc de până acum în Openul american 2016. Nenumărate schimburi de o rară violenţă şi precizie între Simo şi Serena au ridicat în picioare tribunele giganticului Arthur Ashe Stadium şi nouă ne-au tăiat respiraţia. Reflexe de Kung Fu, winnere din poziţii imposibile, voleuri fantastice (da, Simo a făcut unul!), scurte şi contrascurte la milimetru, o viteză de deplasare electronică arătată de cele două mari jucătoare.
La disperare, Serena a ajuns să-şi arunce racheta în mâna stângă, încercând să agaţe o minge care o depăşise!
Dacă meciul s-ar fi jucat numai din câmp, fără servă, Simona ar fi putut câştiga. Serena s-a scos însă cu serviciul ei perfect, 18 aşi, faţă de numai 1 Simona, iar Simona a pierdut multe puncte pe serviciul ei 2 slab în faţa retururilor sălbatice ale Panterei Negre...
În setul decisiv, Simo n-a mai făcut faţă ritmului infernal impus, la 35 de ani, de cea mai bună jucătoare de tenis a tuturor timpurilor, care se îndreaptă spre al 23-lea titlu de Grand Slam. Faptul că Serena Jameka Williams a aplaudat-o la ieşirea de pe teren, e poate cel mai mare premiu la acest US Open pentru Simona Halep!