CSM Bucureşti a pierdut la Odense şi va evolua în play-off-ul Ligii Campionilor

0
Publicat:

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de formaţia daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-25 (16-11), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, anunță Agerpres.

CSM București
CSM București

CSM Bucureşti avea nevoie de o victorie pentru a se califica direct în sferturi, dar nu a reuşit-o şi va evolua în play-off.

Meciul a fost echilibrat în primele sale zece minute, CSMB chiar a condus cu 3-1 şi 4-2, dar apoi gazdele au preluat controlul şi la pauză aveau un avans de cinci goluri, 16-11. Odense a dominat jocul şi în repriza secundă, iar ''tigroaicele'' s-au apropiat cel mai mult la două goluri, 18-20 şi 19-21, danezele câştigând cu 29-25.

Pentru CSMB au marcat Cristina Neagu 7 goluri, Laura Flippes 5, Elizabeth Omoregie 3, Alexandra Dindiligan 3, Trine Jensen Oe˜stergaard 3, Grace Zaadi Deuna 2, Vilde Mortensen Ingstad 2.

Evelina Eriksson a avut 8 intervenţii (38,10%), iar Laura Glauser a avut una (11,11%).

Golurile gazdelor au fost reuşite de Maren Nyland Aardahl 5, Andrea Ulrikka Aagot Hansen 5, Dione Housheer 5, Mie Enggrob Hoejlund 4, Bo van Wetering 3, Ragnhild Valle Dahl 2, Thale Rushfeldt Deila 2, Helena Elver Hagesoe 2, Malin Larsen Aune 1.

Portarul Althea Rebecca Reinhardt a avut 13 intervenţii (36,11%).

În alte meciuri, sâmbătă, SG BBM Bietigheim a învins-o pe Buducnost BEMAX Podgorica cu 34-16, iar Gyori Audi ETO KC a remizat cu Brest Bretagne Handball, 32-32. Duminică are loc şi meciul IK Savehof - DVSC Schaeffler.

Clasament

1. Gyori Audi ETO KC 23 puncte

2. Odense Handbold 21

3. Brest Bretagne Handball 17

4. CSM Bucureşti 17

5. SG BBM Bietigheim 14

6. DVSC Schaeffler 13 (13 jocuri)

7. Buducnost 5

8. IK Savehof 0 (13)

CSMB a încheiat pe locul al patrulea, deoarece Brest are avantaj în meciurile directe.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar formaţiile clasate pe locurile 3-6 joacă un play-off pentru calificarea în sferturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite