Cristina Neagu, primul spectacol în tricoul CSM Bucureşti: campioana şi-a zdrobit adversara în Supercupa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adusă de la Buducnost în schimbul unui salariu de aproape 300.000 de euro pe sezon, cea mai bună handbalistă a lumii a luat primul trofeu alături de „tigroaice“.

Campioana şi-a făcut încălzirea pentru noul sezon, câştigând detaşat Supercupa României în faţa celor de la CSM Craiova. 

După o primă repriză în care scorul a fost strâns cât de cât, 16-11 pentru Cristina Neagu şi colegele ei, la reluare, bucureştencele s-au dezlănţuit şi s-au impus cu 33-19. Neagu a marcat de patru ori şi a cucerit astfel primul trofeu cu CSM Bucureşti. 

Vedetele Supercupei au fost însă două dintre colegele sale: Suedeza Isabelle Gullden a fost desemnată cea mai bună jucătoare, iar Jelena Grubisic a fost aleasă cel mai bun portar. 

„Nu avem timp de sărbătorit. Mintea mea zboară la Liga Campionilor, dar, mai întâi, trebuie să ne concentrăm pe campionat“, a declarat Majda Mehmedovici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite