Craiova Maxima, o echipă blestemată: Balaci, ultimul dintr-o listă lungă cu foşti jucători dispăruţi prematur
0
Într-o zi mohorâtă de toamnă, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României s-a stins la 62 de ani, suferind un atac cerebral.
La 35 de ani de la marea performanţă a Craiovei Maxima, care în 1983 a eliminat Kaiserslautern şi s-a calificat în semifinalele Cupei UEFA, echipa fermecătoare a oltenilor a mai pierdut o legendă.
La 62 de ani, Ilie Balaci, aparent sănătos, a căzut din picioare şi nu s-a mai ridicat. „Din ce am înţeles, s-a întâmplat pe la ora 9, când era acasă cu mama lui. I s-ar fi făcut rău şi au chemat SMURD-ul. Până să vină salvarea a căzut din picioare! Nu ştiu ce Dumnezeu se întâmplă cu generaţia noastră, ne prăpădim prea repede. Mi-e şi greu să mai vorbesc“, a declarat pentru „Gazeta Sporturilor“, Nicolae Ungureanu, fost coleg de echipă cu Ilie Balaci.
Acesta se afla la Craiova pentru a urmări derby-ul de aseară, CS U Craiova – FCSB. Sâmbătă, cu 24 de ore înainte de tragedie, Lorena, fiica fostului mare fotbalist, vorbise la Digi Sport Matinal despre tatăl ei, spunând că acesta e foarte bine: „E sănătos, Slavă Domnului! Face bine în afara fotbalului românesc. Cu siguranţă, călătoria lui în fotbal nu se încheie aici. Este la Craiova pentru meci. De fapt, o dată la două săptămâni merge acolo la meciurile Universităţii“.
Tilihoi s-a stins în martie
Ilie Balaci a fost cel mai mare jucător de la Craiova Maxima, o formaţie care a fermecat România. Din păcate, mulţi dintre componenţii acestei echipe au avut un sfârşit prematur. Primul care s-a stins a fost chiar antrenorul oltenilor, Constantin Oţet. La 19 februarie 1999, acesta a decedat la 59 de ani, după o boală cruntă.
Un alt antrenor al Craiovei Maxima, Ion Oblemenco, a decedat şi el la 50 de ani. Tragedia s-a întâmplat la 1 septembrie 1996, în Maroc. Oblemenco a suferit un infarct chiar pe bancă, în ultimele minute ale unui meci disputat de echipa sa, Hassania Agadir.
La 14 octombrie 2003, oltenii au fost loviţi de o altă veste groaznică: Zoli Crişan a murit la 48 de ani, răpus de cancer. După mai bine de un deceniu în care au fost feriţi de tragedii, craiovenii l-au pierdut, în mod îngrozitor, pe căpitanul Costică Ştefănescu. La 20 august 2013, fostul internaţional s-a aruncat de la balconul Spitalului Militar. Ştefănescu, diagnosticat cu cancer la plămâni, ajunsese într-o stare fizică precară şi, de aceea, şi-a pus capăt zilelor la 62 de ani.
La 2 aprilie 2014, i-a venit rândul lui Corneliu Stroe, preşedintele sub comanda căruia Craiova Maxima a obţinut cele mai bune rezultate din istoria ei, să treacă în nefiinţă la 70 de ani.
Până la această tragedie cu Ilie Balaci, Nicolae Tilihoi fusese ultimul component al Craiovei Maxima care se stinsese. Fostul internaţional a murit în luna martie, la 61 de ani, după o luptă cu o boală grea.
Cârţu şi Săndoi au plâns în hohote
Dispariţia lui Ilie Balaci l-a distrus pe fostul său coleg şi bunul său prieten, Sorin Cârţu. Acesta a încercat să vorbească la Digi Sport, însă a apucat să zică atât, înainte de a plânge în hohote: „Eu sunt la Bucureşti, am avut un botez. Mi-a zis un prieten. Am vorbit la Craiova, cu prietenii noştri, care îi ţineau lumânarea. Parcă suntem blestemaţi!“.
Iar Emil Săndoi, actualmente antrenor la FC Argeş, şi-a stăpânit cu greu lacrimile, atunci când s-a ţinut un moment de reculegere înaintea meciului pe care echipa sa l-a jucat, la Constanţa, cu Farul în liga a doua.
Având în vedere că a jucat cu numărul 8 la Universitatea Craiova, aseară, în minutul 8 al derby-ului CS U Craiova – FCSB, meciul s-a întrerupt, iar spectatorii i-au scandat numele lui Balaci.
Craiova Maxima, 35 de ani de la o „dublă“ de poveste şi calificarea în semifinalele Cupei UEFA
Meciul tur (2 martie 1983)
FC Kaiserslautern – Universitatea Craiova 3-2
Marcatori: Brehme (24, 51), Irimescu (40 autogol) / Geolgău (53), Crişan (72)
Universitatea: Lung – Negrilă, Irimescu, Ştefănescu, Ungureanu – Dumitru (Ţicleanu 64), Beldeanu (Cârţu 75), Donose, Geolgău – Crişan, Cămătaru. Antrenor: Constantin Oţet
Meciul retur (16 martie 1983)
Universitatea Craiova – FC Kaiserslautern 1-0
Marcator: Negrilă (82)
Universitatea: Lung – Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu – Ţicleanu, Balaci, Geolgău (Cârţu 75), Donose – Crişan (Beldeanu 46), Cămătaru. Antrenor: Constantin Oţet