Craiova îşi continuă marşul
Marius Popeangă
ştiinţa a învins la Petroşani şi a urcat pe locul 10, în timp ce Jiul se afundă tot mai mult în subsolul clasamentului, anunţându-se unul dintre candidaţii la retrogradare.
Aflaţi într-o situaţie disperată în clasament, blocaţi pe penultima poziţie a Ligii I, jucătorii Jiului erau obligaţi să lupte până la ultima picătură de energie contra craiovenilor. Logic, gazdele au început mai tare, presându-i pe olteni în propria jumătate, dar prima mare ocazie de gol a venit abia după un sfert de oră de joc: Găldeanu a pătruns în careul Craiovei şi a şutat puternic, numai că Bornescu şi-a salvat miraculos echipa. După acest moment însă, partida s-a domolit, până a devenit de-a dreptul plictisitoare Abia în minutul 39 craiovenii s-au trezit, dar Pârvu a ratat monumental de trei ori în aceeaşi fază.
În a doua parte, tot gazdele au început mai bine, dar goalkeeperul Craiovei s-a opus din nou excelent în faţa lui Dinu. "Minerii" sunt din nou aproape de a deschide scorul în minutul 52, însă cu ajutorul unui adversar, australianul Rose fiind cât pe ce să înscrie în propria poartă. Numai că, după trei minute, Velcovici a reuşit să dechidă scorul cu un şut frumos din interiorul careului, de remarcat fiind şi serviciul lui Dina. Petroşănenii au intrat în derivă, iar în minutul 78, Pârvu a mărit diferenţa după ce l-a învins pe Mulţescu cu un lob frumos. Aproape imediat însă, Jiul a replicat, reducând scorul prin Drida, însă oltenii nu au repetat greşelile etapei precedente, când au fost egalaţi la doi de către Pandurii, şi au încheiat victorioşi.
Jiul Petroşani Universitatea Craiova 1-2 (0-0)
Au marcat: Drida ('82)/Velcovici ('55), L. Pârvu ('78)
Jiul: C. Mulţescu Scarlatache (M. Voicu, '58), Mihart, Ad. Ilie, C. Dinu Găldeanu (Vrăjitoarea, '46), Pâcleşan, M. Gheorghe, C. Petre Paleacu (Drida, 60), Liţu; Antrenor: Marin Tudorache
Craiova: Bornescu Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Velcovici Dina ('64, A. Ionescu), Săceanu, Gărgălie, Rose Baird, L. Pârvu (Gârlă, '91);
Antrenor: ştefan Stoica
Arbitri: Al. Deaconu D. Bârgăoanu, E. Crângaşu.
Stadion: Jiul; Spectatori: 1.000





















































