Constanţa acuză Dinamo că a umblat la arbitri
0Laurenţiu Georgescu
Meci cu scântei între Dinamo şi HCM Constanţa, în manşa a doua a optimilor de finală ale Cupei Cupelor. După o partidă de infarct, roş-albii s-au impus la zece goluri (27-17), fiind la unul singur de a recupera diferenţa din tur, dar oaspeţii s-au plâns de felul în care au fost trataţi de cavalerii în negru.
După înfrângerea incredibilă din tur, scor 20-31, alb-roşiii ameninţau că nu şi-au luat gândul de la calificare şi că vor da totul, în retur, pentru a merge mai departe. Lucrurile au luat foc încă din primele minute, încrâncenarea fiind cuvântul pe ordine, atât pe teren, cât şi pe margine. Observatorul a trebuit să intervină de câteva ori pentru a împiedica un eventual conflict între băncile de rezerve, în timp ce, pe teren, durităţile nu au contenit. Urmarea: Kazic, de la HCM, a suferit o comoţie în prima repriză, fiind transportat la spital, iar dinamovistul Purcărea a trebuit să joace, o bună parte din meci, cu nasul spart. În cele din urmă, alb-roşiii s-au arătat satisfăcuţi de faptul că au fost la un pas să întoarcă soarta calificării, însă oaspeţii au contestat dur cele petrecute la Sala Sporturilor din Buzău. "Ce mai putem zice, după ceea ce toată lumea a putut vedea cum s-au petrecut lucrurile la Buzău. Arbitrii au fluierat catastrofal. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva. Arbitrajul a fost pro Dinamo. Au încercat să facă totul ca să nu ne calificăm noi", a declarat preşedintele grupării constănţene, Nicuşor Constantinescu.























































