Conchistadorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 33 de ani, Ionel Dănciulescu i-a cucerit pe fanii lui Hercules Alicante prin dăruire, seriozitate şi modestie. Românul conduce în Spania un modest Peugeot 207 de culoare vişinie. Nu i-a plăcut niciodată să epateze.

A împărţit mai multe autografe decât antrenorul Esteban Vigo sau decât Portillo, ex-ajucătorul lui Real Madrid. „Danciu! Danciu!, a venit românul!".

Vezi GALERIE FOTO şi interviu exclusiv cu Ionel Dănciulescu, pe adevărul.es

Ca la un semn, cele câteva zeci de suporteri toropiţi de căldură (erau peste 35 de grade), de la porţile stadionului „Jose Rico Perez", se îmbulzesc pe un Peugeot 207 vişiniu, care intră încet pe poartă. Din el, coboară Dănciulescu, golgheterul echipei care tocmai reuşise promovarea în Primera Division, după 14 ani de la ultima ispravă de acest gen a lui Hercules.

„E cea mai valoroasă maşină din parcarea asta", îi spune o femeie soţului ei în timp ce-i pasează copilul, după care fuge spre noul venit. Ceea ce pare ciudat, căci parcarea e pline de maşini de lux: BMW, Ferrari, Mercedes sau Porsche. Când vezi însă fanii strânşi ca un ciorchine în jurul atacantului român înţelegi că femeia se referea la o altfel de valoare.

Prieten cu Portillo

Danciu e încercănat, proaspăt bărbierit şi, la fel ca toţi ceilalţi colegi, este îmbrăcat la costum. A sărbătorit toată noaptea alături de suporteri. 1.500 i-au aşteptat în aeroport, alte zeci de mii pe străzile oraşului.

„M-am culcat abia la ora 5.00", ne-a spus Ionel. Cu toate astea, românul de 33 de ani are răbdare cu fiecare suporter în parte. Semnează tricouri, fulare, steaguri, poze, ziare, bucăţi de hârtie şi face zeci de poze, răbdător, cu fiecare solicitant. E mai solicitat decât Esteban Vigo, antrenorul echipei, sau decât Portillo, fostul jucător al celor de la Real Madrid.

„Cu cine vrei să fac poză?". Dănciulescu este obişnuit cu presa, anticipează mişcările repoterului. „Cu Portillo şi cu Esteban Vigo". „Porti! Porti! Vino aici, te rog. Fă o poză cu mine pentru un ziar din România!", spune Danciu, într-o spaniolă aproape ireproşabilă.

Vizită la primărie

În acest timp în faţa porţii aşteaptă un autocar „londonez", cu etaj, descoperit. „Haideţi odată! Plecăm!", îi anunţă pe jucători un angajat al clubului.

Danciu îşi cere scuze, se încorporează între ceilalţi jucători (par o clasă de copii, la serbarea de premiere de sfârşit de an) şi se urcă primul în autocar. Ajunge la etaj şi se aşază. Portillo îl urmează şi se aşază alături. Din obişnuinţă, ca pe teren, sau din prietenie. A urmat turul vizitelor la oficialităţile oraşului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite