Conducerea Rapidului, sătulă de ieșirile în decor ale lui Șumudică. Șefii îi transmit să se maturizeze
0Obișnuit să producă scandal și circ, Marius Ninel Șumudică, 54 de ani - vârstă împlinită ieri, este tot mai greu acceptat de conducerea de la Rapid, care se străduiește să ofere imaginea de club civilizat.

Antrenorul giuleștean s-a dat în stambă și duminică seară, pe Arena Națională, după un meci în care n-a fost în stare să înscrie în poarta FCSB-ului, deși a avut un om în plus pentru mai bine de o oră.
Depinde de calificarea în Europa
Antrenorul giuleștenilor le-a făcut semne provocatoare suporterilor roș-albaștrilor, aflați la Peluza Nord, apoi a oferit mai multe declarașii acide atât la flash-interviu, cât și la conferința de presă. Șumi a spus, printre altele că FCSB nu e Steaua, și a spus că urăște echipa rivală de mic.
Despre atitudinea lui Șumudică și-a exprimat un punct de vede și Viorel Moldovan (52 de ani), președintele Rapidului. Oficialul din Giulești a spus că un om ca Șumudică nu mai poate fi schimbat la vârsta asta, dar că poartă discuții cu acesta pentru a se tempera.
Sună ca un ultimatum dat de șefi, iar probabil că, dacă nu va prinde Europa, adică o clasare pe podium, Șumi nu va fi păstrat pentru stagiunea următoare, în care tehnicianul a promis că se va bate la titlu.
Moldovan nu vrea să mai scoată castane din foc
„Eu nu pot să schimb un om la 54 de ani. Nici eu nu pot la 53, E foarte complicat, dar știi foarte bine trăirile lui Marius Șumudică, transformarea lui totală când este meci.
Discutăm cu el să găsească un echilibru și să nu mai iasă în evidență în sens negativ. El este un foarte bun antrenor, bun motivator, dar are niște trăiri pe care nici eu nu le înțeleg. El acumulează foarte mult, e atent și cu tribuna.
Înțeleg anumite frustrări ale lui, dar aș vrea să-și canalizeze energia doar asupra fotbalului și interesului clubului. Nu mai vreau să intru mereu după fiecare meci și să fiu ca un pompier. Nu-mi place să fiu pompier.
Îl înțeleg și pe el, și pe dumneavostră. El este efervescent. Sper să găsească echilibrul ca să nu mai aibă astfel de reacții”, a mai spus Moldovan, la Digi Sport.
Nemulțumit este și acționarul minoritar Victor Angelescu, care nu și-a ascuns supărarea că Rapid n-a marcat în derby.
Șumudică a dat aseară petrecere, în ziua în care a împlinit 54 de ani. La restaurant a venit și patronul Dan Șucu. Căpitanul Cristi Săpunaru i-a cântat la microfon imnul Rapidului, arată imaginile postate pe contul de Instagram de Sarah Șumudică, fiica antrenorului.
L-a supărat și pe Enăchescu
Fostul jurnalist Vlad Enăchescu, în prezent CEO la Eventim, firmă de ticketing, a postat pe Facebook un clip în care l-a numit pe Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, „clovnul de serviciu”. Daniel Carciug, directorul departamentului de marketing al echipei din Giulești, a răspuns tăios, și a înștiințat că gruparea din Grant renunță la orice idee de afacere cu Eventim.
După declarațiile date de Șumudică la finalul meciului Rapid - FCSB 0-0, când i-a numit pe fanii roș-albaștrii „zero ca galerie” și a lăsat de înțeles că jucătorii pregătiți de Charalambous și Pintilii ar fi dopați, Vlad Enăchescu a postat un videoclip pe pagina personală de Facebook în care l-a atacat și l-a jignit pe antrenorul giuleștenilor.