CM 2014. Primele declaraţii date de selecţionerul Germaniei după calificarea în finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joachim Löw, selecţionerul Germaniei FOTO AFP
Joachim Löw, selecţionerul Germaniei FOTO AFP

Germania este prima finalistă de la Campionatul Mondial, după ce a învins ţara gazdă a competiţiei, Brazilia, bifând cea mai mare diferenţă de scor (7-1).

Citeşte toate ştirile de pe adevarul.ro despre CM 2014

Selecţionerul Germaniei, Joachim Löw a vorbit despre reuşita fotbaliştilor pe care îi pregăteşte: „Suntem foarte fericiţi. Am câştigat şi suntem în finală. Am înfruntat cu mult calm şi ordine profunda emoţia şi pasiune a brazilienilor. Ne-am spus că dacă suntem curajoşi şi conştienţi de forţele noastre, vom câştiga acest meci. Ne-am folosit de imensa presiune pusă pe naţionala Braziliei.

Trebuie să ne păstrăm calmul şi cred că următoarele două zile vor fi foarte importante pentru recuperarea jucătorilor. Nu a fost euforie în vestiar, un lucru foarte bun deoarece finala va fi dificilă şi trebuie să ne menţinem concentrarea. Suntem în finala Cupei Mondiale. Rivalele din cealaltă semifinală au mari calităţi şi nu avem preferinţe. 

Acum toţi sunt în stare de şoc după ce gaza competiţiei a fost eliminată din cursa pentru titlu. Ştim cum se simte Scolari, echipa braziliană şi publicul, deoarece şi noi am trăit aşa ceva în 2006 (n.r. când ţara gazdă, Germania, a fost eliminată de Italia în semifinalele CM 2006). Este o enormă decepţie, iar această înfrângere va fi foarte greu de digerat“. 
Golurile nemţilor au fost înscrise de Thomas Müller (11'), Miroslav Klose (23'), Toni Kroos (24', 26'), Sami Khedira (29') şi André Schürrle (69' şi 79'), în timp ce pentru Brazilia a marcat Oscar (90+1').

Ştiri pe aceeaşi temă:

CM 2014 Brazilia - Germania 1-7. Nemţii au „şters pe jos” cu naţionala ţării gazdă, marea favorită  

Germanul Miroslav Klose a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale

Ştiri similare pe dolce-sport.ro:

David Luiz, în lacrimi. "Cer iertare poporului brazilian"

Scolari îşi asumă umilinţa: "Este un rezultat catastrofal, sunt principalul responsabil"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite