CM 2014. În topul celor mai rapide goluri de la Mondiale e şi reuşita unui român. Americanul Brooks a visat că va marca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dempsey

Statele Unite au bătut Ghana cu 2-1, iar Clint Dempsey a intrat în istoria celor mai rapide reuşite de la Mondiale.

SUA şi Ghana se întâlniseră şi la precedentele Cupe Mondiale, şi de fiecare dată “stelele negre” câştigaseră.
De data aceasta, revanşa americanilor a fost dulce şi s-a conturat după două goluri marcate în startul şi în finalul meciului. Clint Dempsey a reuşit performanţa de a înscrie după 29 de secunde, intrând în topul celor mai rapide goluri marcate vreodată la un Mondial. Americanul e pe 5, într-o ierarhie în care pe locul 10 apare şi românul Adalbert Deşu, care a avut nevoie de 50 de secunde pentru a marca împotriva peruvienilor la primul turneu final din istorie, cel din 1930.
Odată mingea pornită de la centrul terenului, americanii au obţinut o aruncare de la margine, succedată de un triunghi de pase care a dus balonul în careu, la atacantul lui Seattle Sounders. Dempsey a şutat la colţul lung şi a trecut în palmaresul personal al treilea Mondial consecutiv în care marchează.  În minutul 33, el s-a ales cu nasul spart după o intervenţie acrobatică a ghanezului John Boye, dar a rămas pe teren pentru a participa la un final dramatic, dar cu happy-end.
Preomoniţia lui Brooks
Ghana a egalat în minutul 82 prin Andre Ayew, dar SUA au găsit puterea de a reveni în avantaj cu golul lui Brooks (86), intrat pe teren la pauză. Fundaşul Herthei Berlin, născut în Germania, a declarat după meci că a visat că va înscrie cu capul golul victoriei în minutul 80. A greşit cu doar 6 minute.

Câştigă o tabletă şi multe alte premii participând la un concurs cu întrebări despre Campionatul Mondia

Top 10 cele mai rapide goluri:

1.Hakan Sukur (Turcia): 11 secunde
CM 2002, finala mică
Coreea de Sud - Turcia 2-3


2. Vaclav Masek (Cehia): 16 secunde
CM 1962, grupe
Mexic - Cehoslovacia 3-1


3. Ernst Lehner (Germania): 25 secunde
CM 1934, finala mică
Germania - Austria 3-2


4. Bryan Robson (Anglia): 27 secunde
CM 1982, grupe
Anglia - Franţa 3-1

5. Clint Dempsey (SUA): 29 secunde
CM 2014, grupe
Ghana - SUA 1-2

6. Emile Veinante (Franţa): 35 secunde
CM 1938, optimi
Franţa - Belgia 3-1

7. Arne Nyberg (Suedia): 35 secunde
CM 1938, semifinale
Ungaria - Suedia 5-1

8. Bernard Lacombe (Franţa): 37 secunde
CM 1978, grupe
Italia - Franţa 2-1

9. Florian Albert (Ungaria): 50 secunde
CM 1962, grupe
Ungaria - Bulgaria 6-1

10. Adalbert Deşu (România): 50 secunde
CM 1930, optimi
România - Peru 3-1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite