Clubul Dinamo îşi va schimba din nou patronul: „Eu aşa am auzit!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andone
Ioan Andone

Deşi din punct de vedere sportiv a început să-şi revină în ultima vreme, Dinamo n-o duce pe roze din punct de vedere financiar, iar patronul Ionuţ Negoiţă s-ar retrage din proiect.

"Eu ştiu că Ionuţ Negoiţă are intenţia de a ceda sau de a găsi un partener lângă el. Nu e urgent, pentru că susţinerea financiară o avem. Noi suntem chiar la zi cu orice promisiune din contract. Dar probabil că simte nevoia. În plus oamenii mai contestă, dar până la urmă, dacă nu era Ionuţ Negoiţă, Dinamo avea soarta Rapidului. Să fiţi convinşi de lucrul ăsta. Şi la Rapid am ştiut ce spun şi am vrut să-i ajut. La Dinamo putem să urcăm, dar nu peste noapte", a declarat Andone, într-o conferinţă de presă. 

La începutul lunii martie, Negoiţă a confirmat pentru News.ro faptul că este în căutarea unui partener care să investească la Dinamo, precizând că valoarea clubului a crescut odată cu ieşirea din insolvenţă. Însă Negoiţă a refuzat să ofere amănunte privind negocierile. "Caut un partener care să vină alături de mine pentru că îmi doresc foarte mult ca Dinamo să devină o societate profitabilă şi o forţă în fotbalul românesc. E clar că după ieşirea din insolvenţă discutăm despre altceva, despre o altă valoare a lui Dinamo", a declarat Ionuţ Negoiţă în luna martie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite