Claudiu Keşeru, considerat omul momentului în Bulgaria. Ce distincţie a primit atacantul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Keşeru a fost ales stranierul anului în primul eşalon din Bulgaria, câştigând în mod categoric cursa pentru acest titlu.

Claudiu Keşeru a primit titlul pentru cel mai bun stranier din campionatul bulgar, câştigând detaşat competiţia, cu 70 de voturi. Internaţionalul în vârstă de 33 de ani a fost urmat în acest clasament de Evandro, Marcelino şi Rodney Antui.

În prima jumătate a sezonului 2019/2020, Claudiu Keşeru are un bilanţ încurajator: 26 de partide pentru Ludogoreţ, adunate în toate competiţiile, 15 goluri şi trei pase de gol. „Nu mă simt ca un străin, mă simt ca acasă în Bulgaria. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei, pentru că fără ei nu aş fi reuşit nimic”, a punctat fotbalistul, odată cu ridicarea trofeului.

Atacantul român evoluează pentru Ludogoreţ încă din anul 2015, adunând 137 de partide şi 92 de goluri în tricoul formaţiei bulgare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite