Ciobotariu: "Trebuie să acoperim postul de fundaş stânga, trebuie să avem concurenţă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu, a declarat că gruparea dinamovistă vrea să acopere postul de fundaş stânga şi chiar dacă îi are pe Pulhac şi Scarlatache, vrea concurenţă pe posturi.

"Am fost să văd un joc din campionatul Portugaliei, să urmăresc un jucător, pentru că prin plecarea lui, Diabate a lăsat un gol în defensivă. Trebuie să acoperim acest post, sper să-l găsesc cât mai repede. Mi-a plăcut jocul, a fost foarte bun, am fost să văd trei jucători, dintre care unul a fost titular, unul a intrat în minutul 80, iar unul a jucat doar două minute", a declarat Ciobotariu, luni, la revenirea la Bucureşti, după ce a asistat la meciul Academica Coimbra - Vitoria Guimaraes, scor 0-2, unde i-a urmărit pe jucătorii formaţiei "oaspete", Anderson, Targino şi Joao Alves.

Liviu Ciobotariu a precizat că şi-a dorit foarte mult să-i aibă la echipă pe Strătilă şi Curtean, lucru reuşit: "E adevărat că au mai venit şi alţii, încercăm să acoperim şi postul de fundaş stânga, chiar dacă avem soluţii prin Pulhac şi Scarlatache. Eu vreau să am concurenţă pe toate posturile. Sper ca până la plecarea în Antalya să rezolvăm, pentru că trebuie să avem toate lucrurile bine puse la punct. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru acest retur, pentru că diferenţele dintre primele locuri sunt mici".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite