Cine-a îndrăgit străinii... | adevarul.ro

Cine-a îndrăgit străinii...

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gheorghe Mitroi

Franz Beckenbauer, fosta mare glorie a fotbalului german şi mondial, s-a ridicat, deunăzi, împotriva invadării fotbalului autohton de către stranieri; Kaizerul leagă fenomenul acesta de scăderea calităţii jocurilor şi diminuarea interesului pentru creşterea, formarea şi afirmarea personalităţilor locale...
Dar la noi, la noi, în România, cum e? E cam la fel. Nu chiar ca în Anglia, unde, de exemplu, Arsenal nu mai are nici măcar pe banca de rezerve vreun englez, dar e destul de îngrijorător şi la noi. Fotbaliştii foarte talentaţi sunt vânduţi de cruzi, de obicei pe preţuri de solduri, iar în locul lor sunt aduşi stranieri de trei parale. Am avut curiozitatea să număr jucătorii din import care activează în prima Ligă românească, şi am trecut de 40; 5 la Dinamo (dintre care 4 au jucat în partida de sâmbăta asta cu Oţelul), 5 la Poli Timişoara, 7 la Universitatea Craiova... Bietul Ion Oblemenco se răsuceşte în mormânt, constatând cum "campioana unei mari iubiri olteneşti" încurajează aducerea şi folosirea veneticilor. Să ne înţelegem: nu e vorba aici de patriotism. E vorba, mai întâi şi-ntâi de toate, că fotbaliştii achiziţionaţi nu au cine ştie ce valoare; cu o excepţie sau două, nivelul acestora nu depăşeşte pragul diviziei secunde de la noi - ceea ce face inutilă şi inexplicabilă aducerea lor din ţările africane, din Brazilia, din Portugalia, din spaţiul ex-iugoslav, de unde n-ar fi plecat dacă ar fi avut cât de cât o cotă de întrebuinţare. Nu cumva preţul lor este mai mic decât ar costa jucătorii români de aceeaşi valoare ori superiori? Oricum, să te cheme Steaua şi să aduci cu tam-tam un francez nedefinit fotbalistic, cum e Thereau, lăsând pe dinafară un vârf tânăr şi de perspectivă ca Ochiroşii, care la 17 ani a dovedit deja că poate face faţă - e cel puţin o inabilitate managerială! Exemple concludente găsim aproape la fiecare echipă românească. De-aia, poate, ar fi timpul ca şi la noi autorităţile abilitate să instituie măsuri de filtrare a importului masiv de jucători străini. Nu atât în virtutea blestemului din străbuni, aruncat asupra celor ce îndrăgesc străinii, cât în interesul direct şi real al fotbalului românesc! P.S. În consecinţa recentei mele pastile "Foaie verde şi un derbi!", cineva mi-a semnalat şi altă folosire greşită pe micile ecrane: "Arbitrul lasă legea avantajului". Corect ar fi "nu aplică legea...".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite