CICLISM: Lance Amstrong nu va fi sancţionat de Agenţia franceză antidoping
0Agenţia franceză antidoping (AFLD) a anunţat că nu va lua nicio măsură împotriva ciclistului american Lance Amstrong, în urma disputei pe care acesta a avut-o cu unul dintre reprezentanţii acestei organizaţii, care l-a supus unui contol inopinat luna trecută.
Agenţia franceză antidoping susţine că rutierul nu a cooperat pe deplin cu medicul trimis să recolteze probele de sânge, urină şi păr, pe 17 martie, când americanul s-a aflat într-un stagiu de pregătire pe Coasta de Azur. Armstrong, care tocmai revenise de la antrenament, nu a rămas constant sub supravegherea reprezentantului AFLD, pe durata controlului, aşa cum prevede regulamentul, supunându-se testului antidoping cu o întârziere de 20 de minute, după ce s-a dus să facă un duş.
Lance Armstrong, care şi-a reluat activitatea in luna ianuarie, după o pauză de trei ani şi jumătate, se temea că agenţia franceză i-ar putea bloca participarea la ediţia din acest an a Turului ciclist al Franţei, cursă pe care a câştigat-o de şapte ori consecutiv, între 1999 şi 2005.
AFLD a anunţat, totodată, că probele de sânge şi urină s-au dovedit 'curate' în cazul lui Armstrong, însă nu a fost efectuată deocamdată analiza probei capilare.






















































