CFR Cluj obţine un punct norocos la Ploieşti: Petrolul – CFR 1-1 în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamza are şapte goluri înscrise în acest sezon pentru Petrolul FOTO Cosmin Iftode
Hamza are şapte goluri înscrise în acest sezon pentru Petrolul FOTO Cosmin Iftode

Petrolul şi CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, partida din etapa a 24-a a Ligii I, rezultat care nu ajută niciuna dintre cele două formaţii în lupta pentru cupele europene.

Petrolul, susţinută din tribune de 10.000 de fani, a abordat partida cu CFR Cluj cu gândul la o victorie, care i-ar fi propulsat pe prahoveni pe locul trei în clasamentul Ligii I. Gazdele au condus ostilităţile de la un cap la celălalt al întâlnirii, dar clujenii au marcat golul izbăvirii prin Weldon, cu zece minute înainte de final.

Ploieştenii au deschis scorul în minutul 61 prin Hamza, care fost trimis inspirat în teren de Cosmin Contra cu şapte minute înainte de marcarea golului. După ce a preluat conducerea, echipa ploieşteană a ratat alte câteva ocazii uriaşe de a se desprinde pe tabelă. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, în minutul 79, Weldon a marcat golul egalizator, stabilind şi scorul final. S-a terminat 1-1, rezultat care convine de minune contracandidatelor Petrolului în lupta pentru cupele europene, Dinamo, FC Vaslui şi Pandurii Târgu Jiu.

Petrolul: Bornescu - Alcenat, Geraldo, Yamissi, Guilherme - Marinescu, Hoban - Sauvadet, Cristescu (Hamza '53), Grozav (Boudjemaa '58) - Bokila (Mojica '63). Antrenor: Cosmin Contra.

CFR Cluj: Felgueiras - Panin, Piccolo, Rada, Sepsi - G. Mureşan, Obiora (Muniru '68) - Hora (Maah '73), Rui Pedro (Weldon '58), Deac - Kapetanos. Antrenor: Paulo Sergio.

Cartonaşe galbene: Bokila '15, Sauvadet '55, Mojica '73 / Rada '15, Kapetanos '88.

Arbitri: Adrian Cojocaru (central) - Aurel Oniţă, Octavian Şovre (asistenţi).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite