Cel mai galonat judoka român, Adrian Croitoru, numit antrenor federal al naționalei Marocului

0
Publicat:

Adrian Croitoru e considerat regele judo-ului în România, având 11 titluri de campion naţional, unul de campion european şi cinci cupe mondiale.

Adrian Croitoru, noul antrenor al Marocului
Adrian Croitoru, noul antrenor al Marocului

Cel mai galonat judoka din istoria acestui sport din România, focșăneanul Adrian Croitoru, a fost numit, începând cu 1 Decembrie, antrenor federal al naționalei echipei Marocului.

Numirea a fost făcută începând cu 1 decembrie și contractul este valabil, deocamdată, până la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

În 2012, Adrian Croitoru a mai antrenat echipa Armeniei. 

S-a apucat de judo în 1980, când avea nouă ani, sub îndrumarea lui Gavril Dondaş, pe care l-a convins de la prima şedinţă că are un viitor promiţător în sport. După doar două luni de pregătire a câştigat o medalie de argint la o cupă internaţională, iar după alte şase luni, a cucerit primul titlu naţional de juniori. „Mi-a plăcut să fiu cel mai bun dintotdeauna”, declars Adrian Croitoru.

În cariera sa de sportiv, Adrian Croitoru are 11 titluri de campion naţional, are trei medalii de bronz la mondiale,  aur la Europene şi cinci cupe mondiale. Marea sa durere a fost faptul că nu a reușit să obțină un titlu olimpic, fiind foarte aproape de această performanță de două ori în cele trei participări la competițiile olimpice. Speră însă să-și ia revanșa ca antrenor, de ce nu, la Jocurile Olimpice din Franța.

În vârstă de 51 de ani, Adrian Croitoru a fost până în prezent antrenor la Dinamo București.

În întreaga carieră, are peste 200 de medalii cucerite la diferite competiţii interne şi internaţionale. Cele mai importante sunt însă cele 11 titluri naţionale la categoria 86 de kilograme obţinute consecutiv. Pe plan internaţional, medalia de aur de la Campionatul European din Polonia la categoria 90 de kilograme.

Au urmat de-a lung timpului şi multe alte medalii de argint şi bronz la Campionatele Europene şi Mondiale.La loc de cinste în palmaresul sportivului sunt cele cinci medalii de aur obţinute la Cupele Mondiale de la Budapesta, Roma, Seul, Varşovia şi Paris.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite