Ce a făcut România la Jocurile Olimpice de iarnă şi care e planul pentru următoarea ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat că pentru următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă va fi creat un program special, astfel încât România să se prezinte mult mai bine decât la PyeongChang.

“După această ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, vom face o analiză foarte serioasă. Acolo unde s-au obţinut rezultate care ne permit să sperăm că în viitor există şanse de progres, acolo unde echipa este unită şi unde oamenii au demonstrat că îşi doresc să facă performanţă, vom crea un program special pentru ca la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 să ne prezentăm mult mai bine decât am făcut-o acum”, conform cosr.ro, citat de News.ro.
El a precizat că locul 7 ocupat de Raluca Strămăturaru la sanie le-a dat curaj sportivilor şi antrenorilor români. “După rezultatul Ralucăi Strămăturaru de la sanie, am văzut în rândul sportivilor, dar şi al antrenorilor, mai mult curaj, mai multă încredere că şi ei pot, deşi sunt în spate în clasamentul mondial. Dar aici este momentul, aici se poate, aici fiecare pleacă cu 50/50 la sută şanse în momentul în care intră în competiţie. E nevoie de încredere, de curaj şi sunt convins că acesta este modul de a aborda o asemenea competiţie”, a adăugat Covaliu.
Mihai Covaliu va propune Comitetului Executiv al COSR, la întoarcerea în ţară, premierea sportivei Raluca Strămăturaru, decizia urmând să o ia membrii CE ai forului olimpic.
Cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang este locul 7 ocupat de Raluca Strămăturaru în proba individuală de sanie.


Alte rezultate ale românilor

Eva Tofalvi a ocupat locul 84 în proba de biatlon - 15 kilometri, aceasta fiind ultima ei participare la o competiţie olimpică. Pentru Tofalvi, JO de la PyeongChang reprezintă cea de-a şasea participare la Jocurile Olimpice, după ce ea a concurat şi la ediţiile din 1998, 2002, 2006, 2010 şi 2014.
Maria Adela Constantin şi Andreea Grecu  - locul 16 în proba de bob două persoane.
Alin Florin Cioancă şi Paul Constantin Pepene - locul 18 în proba de sprint liber pe echipe din cadrul concursului de schi fond. 
Paul Constantin Pepene - locul 58 în proba de bitalon urmărire 12,5 km.
Ania Monica Caill - locul 28 în proba de coborâre din cadrul concursului de schi alpin şi locul 36 la Super-G.
Mihai Cristian Tentea şi Nicolae Ciprian Daroczi  - pe locul 18 în proba de bob două persoane masculin.
Alexandra Ianculescu - locul 31 la 500 m patinaj viteză.
Paul Constantin Pepene şi Alin Florin Cioancă - locurile 37 şi 43, la schi fond în proba de 15 km.
Dorin Velicu - locul 25 în proba de skeleton individual masculin. Maria Mazilu a venit pe 18 la skeleton feminin.
George Răzvan Buta -  locul 37 în proba de 20 km individual masculin din cadrul concursului de biathlon. În aceeaşi probă, Cornel Puchianu a ocupat locul 55, Gheorghe Pop s-a clasat pe poziţia 69, iar Remus Faur pe 74.
Valentin Creţu - locul 29 la sanie
Andrei Turea  - locul 31 la sanie.
Cosmin Atodiresei şi Ştefan Musei -  locul 19 în proba de sanie dublu masculin
Daniela Haralambie - locul 25 la sărituri cu schiurile.
Timea Lorincz – locul 53 la schi fond 10 km.
Alin Cioancă – locul 48 la schi fond – sprint classic.
Alexandru Barbu – descalificat la slalom.

Pe cine mai avem în concurs
Vineri
13:15 - Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Remus Faur, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop, Marius Petru Ungureanu (sunt acceptaţi patru sportivi din fiecare ţară) - Biatlon, ştafetă 4 x 7,5 km masculin, finala
Sâmbătă
02:30 - Dorin Alexandru Grigore, Nicolae Ciprian Daroczi, Levente Bartha, Florin Cezar Crăciun - bob patru persoane masculin, manşele 1 şi 2
07:00 - Paul Constantin Pepene - Schi fond, 50 km mass start clasic masculin, finala
Duminică
02:30 - Dorin Alexandru Grigore, Nicolae Ciprian Daroczi, Levente Bartha, Florin Cezar Crăciun - bob patru persoane masculin, manşele 3 şi 4

Sportivul rus care s-a dopat a curling a rămas fără medalie

O fată de 15 ani a adus prima medalie de aur pentru Rusia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite