Cât a contat arbitrajul în finala Halep – Şarapova: ce penalizare ar fi trebuit să primească jucătoarea din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kader Nouni (stânga)
Kader Nouni (stânga)

Dincolo de urletele adversarei Simonei, românii care au urmărit finala au fost iritaţi şi de arbitrajul francezului Kader Nouni.

Acesta oficiază din 2009 la meciurile turneelor de Mare Şlem şi are o reputaţie bună. Sâmbătă însă, el a tolerat toate şicanele Şarapovei. 

În primul rând, încă de la startul partidei, jucătoarea din Rusia a făcut pauze lungi între primul şi al doilea serviciu. Regulamentul spune că aceste pauze n-ar trebui să depăşească 20 de secunde, însă Maria a aşteptat chiar şi 32 de secunde! Nouni a avertizat-o verbal, în primul set, dar a aşteptat până în decisiv, pentru a-i da şi un avertisment oficial. La două astfel de abateri, jucătoarea în cauză va pierde un punct, ceea ce nu s-a întâmplat cu Şarapova, în ciuda tragerilor ei de timp menite să scoate adversarul din ritm.

A „fugit“ după setul pierdut

Un alt tertip cu care rusoaica a enervat publicul din România a fost imediat după ce Halep a câştigat setul doi. Şarapova a cerut şi a primit permisiunea arbitrului Kader Nouni de a merge la vestiar, de unde s-a întors după vreo şapte minute!

Presa a criticat-o pe Maria

Strategia prin care Masha s-a jucat cu nervii adversarei a fost criticată şi de presa internaţională. „Cât de lungă e această pauză de vestiar? Şarapova a ignorat regulile de timp tot meciul. Din păcate, Nouni a fost un arbitru foarte slab“, a comentat Barry Flatman de la „Sunday Times“. „Ruşine pentru arbitrajul slab al lui Kader Nouni“, a completat şi Mike Dickson de la „Daily Mail“.

Simona, comentariu elegant

Întrebată la final despre tragerile de timp ale Şarapovei, jucătoarea din România a avut o reacţie elegantă, fără să-şi acuze direct adversara. „Acesta e stilul ei, nu vreau să spun nimic, e normal, aşa face mereu“, a declarat Halep. 

Cartonaş galben pentru arbitru. E ridicol să nu dai avertisment pentru întârzierile Şarapovei. Brad Gilbert antrenor de tenis  
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite