Caroline Wozniacki, uluită de rezultatul din meciul cu Simona Halep. Ce a spus daneza şi care a fost avantajul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caroline Wozniacki a învins-o clar pe Simona Halep, la Turneul Campioanelor, administrându-i un sec 6-0, 6-2. care complică lucrurile în privinţa calificării.

Deznodământul partidei surprinde nu doar prin numele câştigătoarei, ci şi prin proporţiile scorului. Chiar Caroline Wozniacki a declarat la final că nu se aştepta ca lucrurile să decurgă atât de uşor în favoarea ei. "Sunt foarte mulţumită, cred că am jucat foarte bine. Am fost agresivă, dar nu mă aşteptam să conduc aşa autoritar în primul set. La un moment dat mă gândeam chiar ce se întamplă, joc atât de bine? Am rămas însă concentrată. am încercat să lovesc repede şi să caut loviturile", a spus Wozniacki, la interviul de după meci. 

 Avantajată de suprafaţă

Ea a vorbit şi despre suprafaţa de joc, de care mai multe jucătoare s-au plâns: "Suprafaţa de joc mă avantajează pentru că, dacă pui efect în minge, este mai lentă şi am timp să mă poziţionez pentru lovituri. Aţa că nu-mi rămâne decât să mă plasez bine şi să încerc să dau lovituri câştigătoare"

Vezi AICI cum se poate califica Simona Halep în semifinalele Turneului Campioanelor

Prima declaraţie a Simonei Halep, după corecţia primită azi

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite