Carlos Alcaraz, spulberat de Alexander Zverev. Avem careul de ași de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carlos Alcaraz, văzut pe parcursul anului trecut drept singurul jucător care poate ”atenta” la supremația lui Novak Djokovici, nu mai sperie pe nimeni în ultima vreme. Talentatul iberic de 20 de ani rămâne în elita tenisului, dar nu mai reușește să câștige nimic de la succesul fenomenal de la Wimbledon 2023, obținut în fața rivalului din Serbia.

Ultimul succes al lui Carlos Alcaraz s-a produs la Wimbledon 2023. Foto Getty images
Ultimul succes al lui Carlos Alcaraz s-a produs la Wimbledon 2023. Foto Getty images

După un parcurs bun în tururile precedente la Australian Open 2024, Carlito a sfeclit-o în ”sferturi”, fiind spulberat de Alexander Zverev, cu 6-1, 6-2, 6-7 (2), 6-4. Setul 1 n-a avut istoric, fiind rezolvat de german în 29 de minute. În al doilea, s-a mers cap la cap până la 3-3, după care Zverev a apăsat pe accelerație cu două break-uri și a câștigat cu 6-3.

Totul părea pierdut pentru Carlos Alcaraz în setul 3, când adversarul său s-a desprins la 4-1 și 5-2 și a servit pentru meci la 5-3. Însă ibericul a renăscut și a trimis setul în tie-break. A recuperat de la 2-0, a câștigat 7 mingi la rând și a evitat astfel o mare rușine.

Însă nu și înfrângerea. Pentru că în spaniolul s-a ținut doar până la 4-4 de adversarul său. Și-a pierdut serviciul într-un moment decisiv, Alexander Zverev a făcut 5-4 și la serviciu nu i-a mai dat nicio șansă adversarului său. 6-4 și neamțul realizează surpriza și îl trimite acasă pe Carlos Alcaraz, care nu se mai regăsește de ceva vreme încoace.

Djokovici - Sinner, Medvedev - Zverev sunt cele două semifinale de vineri în urma cărora se vor desemna cei doi finaliști. Ultimul act al competiției de la Antipozi se joacă duminică.

Australian Open, sferturi de finală

Masculin

Novak Djokovici (1 ATP) - Taylor Fritz (12 ATP)               7-6 (3), 4-6, 6-2, 6-3

Jannik Sinner (4 ATP) - Andrey Rublev (5 ATP)                6-4, 7-6 (5), 6-3

Hubert Hurkacz (9 ATP) - Daniil Medvedev (3 ATP)         6-7 (4), 6-2, 3-6, 7-5, 4-6

Alexander Zverev (6 ATP) - Carlos Alcaraz (2 ATP)           6-1, 6-3, 6-7 (2), 6-4

Feminin

Marta Kostiuk (37 WTA) - Coco Gauff (4 WTA)                   6-7 (6), 7-6 (3), 2-6

Barbora Krejcikova (11 WTA) - Aryna Sabalenka (2 WTA)   2-6, 3-6

Linda Noskova (50 WTA) - Dayana Yastremska (93 WTA)    3-6, 4-6

Anna Kalinskaya (75 WTA) - Qinwen Zheng (15 WTA)          7-6 (4), 3-6, 1-6

Semifinale

Mâine: Gauff - Sabalenka, Yastremska - Zheng

Vineri: Djokovici - Sinner, Medvedev - Zverev

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite