Cariera lui Silviu Lung, între Craiova Maxima şi naţionala României. Portretul celui mai bun portar pe care l-a dat Bănia fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Silviu Lung senior a fost unul dintre cei mai buni portari ai anilor '80-'90, component al Craiovei Maxima şi al naţionalei României. De altfel, Silvică, aşa cum e strigat de prieteni, a apărat poarta primei reprezentative la Campionatul Mondial din 1990.

Silviu Lung s-a născut la 9 septembrie 1956, în comuna Sânmiclăuş din judeţul Satu Mare. Fostul mare portar a jucat primul meci ca fotbalist la Victoria Carei, în 1971. A jucat pentru această formaţie până în 1974, când a ajuns în prima divizie, la Universitatea Craiova, echipă pentru care a jucat 308 meciuri. Aici s-a integrat excelent şi a rămas în Bănie vreme de 14 sezoane, timp în care a câştigat cu Craiova două titluri de campion al României (1979-1980, 1980-1981) şi patru Cupe (1976-1977/1977-1978/1980-1981/1982-1983).

Silviu Lung a făcut parte din legendara echipă a Craiovei Maxima, fiind coleg cu alte nume mari ale Băniei precum Costică Ştefănescu, Donose, Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Beldeanu, Ţicleanu, Balaci, Cîrţu, Cămătaru, Crişan, Irimescu, Geolgău sau Boldici.

În 1988, Lung s-a transferat la Steaua, cu care câştigat campionatul chiar la sezonul său de debut în Ghencea. Tot el a fost portarul Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, când echipa militară a pierdut cu 4-0 în faţa Milanului. 

Deşi era cel mai bun portar al României, Lung a jucat foarte puţin în străinătate. Fostul goalkeeper a jucat doar nouă partide pentru echipa spaniolă Logroño, în sezonul 1990-1991, după care a revenit la echipa sa de suflet, Universitatea Craiova, de unde s-a retras în 1994. Deşi a avut şi alte oferte de transfer în străinătate, în perioada sa de glorie, sistemul comunist a limitat posibilitatea fotbaliştilor de a juca pentru alte echipe decât cele româneşti.

Lung a evoluat şi pentru echipa naţională a României în 77 de meciuri, apărând poarta tricolorilor la Campionatul Mondial din Italia, din 1990.

În 1984 a fost numit cel mai bun fotbalist român al anului, alături de Helmuth Duckadam şi Narcis Coman. Lung senior are doi copii, Tiberiu Lung şi Silviu Lung jr. Ambii i-au călcat pe urme tatălui lor şi au devenit tot portari, debutând în fotbal tot la Universitatea Craiova. Tibi s-a retras din fotbal, în vreme ce juniorul apără poarta Astrei Giurgiu.

CITIŢI ŞI:

Silviu Lung, fostul portar al Universităţii Craiova, implicat într-un accident de circulaţie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite