Calificare ratată la înot, un succes şi un abandon la tenis, proba de dublu-mixt. Ultimele rezultate ale românilor la Rio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu
Irina Begu

În ţară, toată atenţia a fost captivată de aurul cucerit de fetele de la scrimă, însă în orele de după succesul de la miezul nopţii, şi alţi sportivi din delegaţia tricoloră au intrat în diferite probe.

*Horia Tecău şi Irina Begu au ajuns în sferturile probei de dublu-mixt, la tenis, după ce au trecut de perechea poloneză formată din Lukasz Kubot / Agnieszka Radwanska, scor 4-6, 7-6, 10-8. Meciul a durat o oră şi 48 de minute. Pentru Tecău şi Begu urmează un duel cu cehii Stepanek / Hradecka. 

*Florin Mergea şi Monica Niculescu s-au retras înainte de duelul din primul tur de la dublu-mixt. Cei doi ar fi trebuit să întâlnească perechea spaniolă formată din Ferrer / Suarez Navarro. Înainte de a declara forfait la dublu-mixt, Monica Niculescu s-a retras şi de la proba de simplu feminin, înaintea meciului cu Svetlana Kuznetsova din turul II.

*Înotătorul Norbert Trandafir a obţinut al 14-lea timp (21.99 de secunde) în semifinalele probei de 50 de metri liber şi a ratat calificarea în finală. Cel mai bun timp l-a avut francezul Florent Manaudou (21.32 de secunde).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite