Cadoul grecilor pentru Tătăruşanu. Câţi bani îi oferă Olympiakos Pireu portarului Stelei, care va pleca în vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua n-a scăpat de ce i-a fost frică. Şi-a pierdut gratis unul dintre cei mai valoroşi jucători şi nu are ce să mai facă. Ciprian Tătăruşanu, 27 de ani, va îmbrăca din vară tricoul celei mai titrate echipe din Grecia, Olympiakos Pireu.

Tătăruşanu a venit de la Gloria Bistriţa în 2009 pentru 1,5 milioane de euro şi a fost unul dintre pilonii echipei care a dominat Liga I în ultimii ani. 

Alături de Bourceanu, Tănase, Chiricheş sau Rusescu, portarul a adus Stelei o Cupă, un titlu, o Supercupă, plus o participare în grupele Ligii Campionilor. 

Roş-albaştrii sperau să procedeze cu el la fel cum au făcut cu Rusescu şi Chiricheş, adică să-l vândă pe bani buni, dar nu s-a întâmplat aşa. Asta pentru că portarul îşi va termina contractul cu Steaua la vară şi a refuzat să-l prelungească pentru a putea pleca liber, în condiţii foarte avantajoase pentru el. Iar planul a ieşit perfect. 

Olympiacos Pireu l-a urmărit în ultima perioadă, a tatonat pista şi îl va lua la vară gratis. Un lanţ al slăbiciunilor i-a netezit însă lui Tătăruşanu drumul spre Grecia. 

Victor Valdes va pleca de la Barcelona la AS Monaco, Thibaut Courtois de la Atletico Madrid la Barcelona, Roberto Jimenez de la Olympiacos la Atletico Madrid, iar Tătăruşanu merge pe locul liber la campioana Greciei. 

Va câştiga de cinci opri mai mult

Pentru român, mutarea va fi una foarte profitabilă, chiar dacă Stelei nu-i iese nimic. Cel mai probabil, portarul va primi câteva sute de mii de euro la semnătură, ca primă de instalare pentru că a venit gratis, şi un salariu de cinci ori mai mare, adică aproximativ 500.000 de euro pe an. 

Cel mai greu îi va fi lui Tătăruşanu să joace în alb şi roşu, dar cum va merge la un club cu 40 de titluri în palmares, poate să treacă peste.

E al treilea român din campionatul elen

Ciprian Tătăruşanu nu va fi singurul român din campionatul Grecie. Portarul Stelei îi va găsi acolo pe colegii săi de la echipa naţională Costin Lazăr, care evoluează pentru PAOK Salonic, şi Dorin Goian, care joacă la Asteras Tripolis. 

În trecut, Dănuţ Lupu şi Lucian Sânmărtean au jucat şi ei în Grecia, dar în tricoul lui Panathinaikos Atena.

Citeşte şi 

Gala Fotbalului Românesc şi-a desemnat laureaţii anului 2013. Reghecampf, cel mai bun antrenor. Lista completă a câştigătorilor

Emeric Ienei: „Ciprian Tătăruşanu şi Alexandru Bourceanu trebuie lăsaţi să plece de la Steaua“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite