Ca la mama acasă

Uf, bine că am întâlnit două echipe încălţate: Benfica şi Sevilla. Dacă nimeream cu grupări de trei lulele, iar ne îmboboşam, iar îl coboram pe Dumnezeu în teren, iar o imitam pe

Uf, bine că am întâlnit două echipe încălţate: Benfica şi Sevilla. Dacă nimeream cu grupări de trei lulele, iar ne îmboboşam, iar îl coboram pe Dumnezeu în teren, iar o imitam pe Shakira din tribuna oficială. Acum facem ciocu' mic! În sfârşit!

Dar nu despre bucuria amară a înfrângerii vreau să vorbesc, ci despre ceva invizibil: destinul jucătorului. Privindu-l miercuri seara pe Lobonţ, mă pregăteam să mai trec în cont o deziluzie. Eram convins că, frecat pe băncile de rezervă ale multor cluburi, trecut prin strâmtoarea unor procese, Lobonţ o va lua pe urmele fotbalistului român tipic. Urmele astea sunt simple: talent cu carul, contract-beton în străinătate, viaţă de huzur, scandaluri de presă, bătăi în noapte la discotecă, volanul la beat viteză hâc!, amantă fiţoasă şi flămândă, rezervă, club de-a doua, treizeci de ani buhăiţi! Şi, pentru că tot e vorba de Dinamo, eram gata s-o spun, în loc de concluzie: brânză bună în burduf de câine. Precedente existau. Claudiu Niculescu s-a întors, şi el, în ţară, mult mai repede decât se aştepta. S-a întors dolofan. I-a trebuit un an să redevină atacant. Dănciulescu (trimis prosteşte la plimbare), la fel! Mihalcea n-a confirmat, Ciobotariu, nici atât. Singurul revenit din Europa în vână a fost Ganea. Dar cu ce gură mare şi spurcată! Un jucător nu are ca avere (lăsând talentul deoparte) decât sănătatea şi longevitatea. La ce bun să fii genial dacă nu dansezi decât o vară?!

Nu ştiu cine l-a "preparat" pe Bogdan, dar bine i-a făcut. Privindu-l, m-am întrebat de ce dracu' a făcut un asemenea portar tuşa? Singura concluzie pe care a trebuit s-o accept a fost aceea care macină fotbalul românesc de şaizeci de ani: viaţa nesportivă. Ca un făcut, cei mai mulţi tineri fotbalişti ajung la concluzia că e dreptul lor, fără nicio obligaţie. Ieşiţi în Europa, carenţele de educaţie şi frustrările unei vieţi sărăcăcioase înjumătăţesc talentul. Plecaţi de sub pulpana mamei, voiniceii se fac repede de baftă. Sigur, nu e Occidentul plin de sfinţi. Dar, dacă nu pleci la oaste cu gândul să învingi, de ce te mai duci?

Uite că întoarcerea acasă (amară, copleşită de ironiile galeriei, privită cu suspiciune de antrenori şi impresari) poate fi semnul normalităţii.