Burdujan şi Constantin nu vor să joace la Ceahlăul
Înainte de încheierea turului campionatului, patronul George Copos a anunţat că va face ordine în lotul echipei Rapid. Primii vizaţi pentru a fi daţi afară sunt Lucian Burdujan şi Nicolae
Înainte de încheierea turului campionatului, patronul George Copos a anunţat că va face ordine în lotul echipei Rapid. Primii vizaţi pentru a fi daţi afară sunt Lucian Burdujan şi Nicolae Constantin, despre care se crede că vor ajunge la Ceahlăul. Însă, cei doi jucători nu vor să ia în calcul această variantă. "Nu e adevărat că aş fi împrumutat la Ceahlăul. S-a spus că mi-aş dori să plec, dar nu e aşa. Eu vreau să rămân la Rapid şi să îmi continui cariera aici", a declarat Burdujan, care va reveni pe terenul de joc abia peste o lună şi jumătate, el accidentându-se grav înaintea meciului din Cupa UEFA, contra celor de la Hapoel. Nicolae Constantin recunoaşte ruptura de clubului giuleştean, dar spune că nu va ajunge la formaţia de sub Pietricica. "Sunt jucător liber de contract, am intrat în contact cu mai multe echipe, atât din România, cât şi din străinătate, dar printre acestea nu s-a numărat Ceahlăul. E adevărat că am vorbit cu un cineva de la Piatra Neamţ, dar doar amical, pentru că acel om este maseur şi îmi este bun prieten", a declarat fundaşul, care se află pe locul doi în topul numărului de ani petrecuţi în Giuleşti, din actualul lot al lui Răzvan Lucescu, după un alt ploieştean, Marius Măldărăşanu, care joacă la Rapid din 1998. (B.P.)






















































