„Bombă“ la Moscova: Spania, afară de la Cupa Mondială! Rusia merge în sferturi după un meci de infarct

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Germania, Argentina şi Portugalia, o altă formaţie care era cotată cu şanse la câştigarea trofeului a părăsit competiţia.

Desfiinţată de Uruguay, scor 0-3, în primul meci în care a fost testată cu adevărat la acest Mondial, Rusia s-a întors pe arena Luzniki (Moscova), acolo unde a distrus Arabia Saudită în prima zi, scor 5-0.

De această dată însă, s-a jucat după un alt registru, cu Spania „confiscând“ mingea şi cu echipa gazdă, alergând pentru a bloca toate culoarele. La fel ca în precedentele partide, ibericii şi-au creat însă prea puţine ocazii, având în vedere posesia mingii, iar golul lor a venit după o fază bizară, la fel ca în confruntarea cu Iranul.

O lovitură liberă a fost executată de Asensio, iar din duelul Sergio Ramos – Sergei Ignashevich a rezultat un autogol crunt (12). În continuare, Spania a dominat posesia, dar golul a căzut în poarta cealaltă. După un corner, balonul l-a lovit pe Pique în mână, iar Dzyuba a transformat de la 11 metri (41).

În partea secundă, nu s-a mai marcat, aşa că s-a intrat în prelungiri. Iar aici, în minutul 115, Rusia a fost iertată de un penalty pentru un posibil fault la Pique, fază la care centralul n-a solicitat nici măcar intervenţia VAR-ului.

Astfel, s-a ajuns la executarea loviturilor de departajare, iar aici Rusia s-a impus, după ce Akinfeev a apărat penalty-ul executat de Koke, iar Iago Aspas a ratat şi el. Pentru ruşi, urmează un duel în sferturi cu învingătoarea meciului Croaţia - Danemarca.

Cum s-au executat loviturile de departajare:

Iniesta: Gol

Smolov: Gol

Pique: Gol

Ignashevich: Gol

Koke: Ratare

Golovin: Gol

Sergio Ramos: Gol

Cheryshev: Gol

Iago Aspas: Ratare

CM 2018, optimi

Sâmbătă

Franţa - Argentina 4-3

Uruguay - Portugalia 2-1

Duminică

Spania - Rusia 1-1 (3-4 după loviturile de departajare)

Croaţia - Danemarca 21.00

Luni

Brazilia - Mexic 17.00

Belgia - Japonia 21.00

Marţi

Suedia - Elveţia 17.00

Columbia - Anglia 21.00

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite