Bianca Andreescu a „trăit“ un singur sezon: „Bibi“, coşmar fără sfârşit, începând din 2020

0
0
Andreescu

Din păcate pentru tenisul feminin din Canada, „Bibi“ pare că merge pe acelaşi drum pe care l-a parcurs şi Eugenie Bouchard (27 de ani), ajunsă pe locul 133 în lume, după ce, la un moment dat, era pe 5 WTA.

Dacă Simona Halep e în cădere la 29 de ani, în schimb, Bianca Andreescu (8 WTA) e în picaj la doar 21 de ani. 

După un 2019 de senzaţie, în care a câştigat Indian Wells, Rogers Cup şi US Open, „Bibi“ şi-a început căderea chiar la finalul acelui an, la Turneul Campioanelor. La Shenzhen, canadianca a reuşit să joace doar un meci întreg din trei, în grupe. A pierdut în faţa lui Halep, în trei seturi, după care s-a retras, după primul set, în confruntarea cu Pliskova. Ce a urmat? Un coşmar! Pentru că, în 2020, Andreescu n-a jucat nicăieri. Iar în 2021, problemele medicale persistă. 

Bianca a adunat doar 22 de meciuri, în actuala stagiune: 13 victorii, 9 înfrângeri. La ultimele două turnee, la Rogers Cup şi la Cincinnati, rezultatele canadiancei au fost dezolante: eliminare în turul II, la Montreal, eşec în primul tur, la „Western & Southern Open“. 

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite