Becali către Prunea: „Eşti turnător!“
0Giovani şi Victor vor să-l alunge pe actualul manager sportiv al „câinilor“ de la club, întrucât îl suspectează că ar fi colaborat cu DNA împotriva lor. Fostul goalkeeper e bănuit că le-ar fi oferit celor de la DNA informaţii compromiţătoare în privinţa fraţilor Becali. Motivul? Prunea speră să scape ieftin în cazul „Mită pentru arbitri”.
Ce s-a întâmplat în ultimele zile la Dinamo, cu greva jucătorilor impresariaţi de „Becali Sport", este doar efectul. Cauza trebuie căutată cu un an în urmă, în momentul în care Florin Prunea, acum manager sportiv în „Groapă", a fost pus sub anchetă în dosarul „Mită pentru arbitri".
Spre deosebire de majoritatea celor implicaţi în acest caz, precum Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin, Prunea a stat doar ore întregi la sediul DNA, însă a scăpat de arest. De aici pleacă şi suspiciunea fraţilor Becali. Victor şi Giovani susţin că Prunea n-a intrat „la răcoare" pentru că a acceptat să le ofere procurorilor informaţii preţioase despre un alt caz major, cel al transferurilor dubioase în care sunt cercetaţi mai mulţi oameni, în frunte cu Ioan şi Victor Becali.
Acesta este motivul pentru care cei doi fraţi au decis să pună tunurile pe Prunea din momentul în care acesta a ajuns conducător la Dinamo. În ciuda opoziţiei lui Victor şi Giovani, Borcea şi Badea l-au cooptat pe Prunea în organigrama clubului. De atunci, în „Ştefan cel Mare" s-a purtat un adevărat război între fraţii Becali deoparte şi Badea, Prunea şi Borcea de partea cealaltă. Conflictul a explodat în momentul în care Prunea s-a luat de Bratu, care îi cerea socoteală lui Ţălnar pentru escapadele lui N'Doye.
Dinu confirmă
Giovani n-a suportat ca omul pe care îl bănuieşte că ar lucra cu anchetatorii împotriva sa să-i certe fotbaliştii şi a ordonat ca Zicu, Adrian Cristea, Mărgăritescu, Boştină şi Alexe să părăsească lotul.
Cornel Dinu a confirmat că adversitatea fraţilor Becali faţă de Prunea este legată de dosarul transferurilor: „Ei au impresia că Prunea a colaborat cu anchetatorii. Dar, de fapt, DNA avea documentele în dosarul transferurilor din alte părţi. Nu Prunea a pus chibritul pe fitilul acestui scandal".
10 milioane de euro este prejudiciul imputat de procurori fraţilor Becali în dosarul transferurilor. Cazul a ajuns la a 17-a amânare.
Bratu a jucat ieri la Dinamo II
Având în vedere că a fost trimis la echipa secundă de Ţălnar şi nu a părăsit lotul de capul lui, la fel ca Zicu, Adrian Cristea, Mărgăritescu, Boştină şi Alexe, Florin Bratu nu este pus cu greviştii în aceeaşi barcă. De altfel, atacantul a evoluat ieri 74 de minute la echipa secundă, în eşecul cu 3-0 în faţa Petrolului. În schimb, greviştii s-au pregătit separat, la Săftica, iar N'Doye era aşteptat să se antreneze în „Groapă".
Greviştii plătesc ratarea Europei
Borcea (stânga) şi Badea vor fi necruţători cu greviştii

Dezbinată şi pe teren, şi în afara lui, Dinamo se vede nevoită să strângă rândurile, tot mai subţiri în ultimele zile, după ce cinci jucători au părăsit intempestiv cantonamentul, şi să prindă o poziţie de Liga Europei. Deocamdată, „câinii" sunt în grafic: ocupă locul şase, ultimul care duce în C2, o competiţie care ar aduce ceva sume la bugetul sărac al clubului. Iar dacă şi obiectivul Liga Europei va fi ratat, Badea şi Borcea au un plan de rezervă pentru a-şi recupera pierderea: greviştii să aducă bani de acasă.
Regulamentul clubului le permite acţionarilor să recupereze într-o instanţă sportivă cu până la 50 la sută din suma de transfer plătită pe fiecare dintre răsculaţi! De exemplu, dacă Zicu a costat două milioane de euro, Ianis trebuie să înapoieze un milion de euro. Mai mult, conform Regulamentului de Ordine Interioară, semnat de toţi fotbaliştii la începutul sezonului, Dinamo trebuie să termine campionatul măcar pe podium.
Dacă roş-albii se vor clasa mai jos de locul trei, diferenţa de bani încasată din drepturile TV dintre ultima poziţie a podiumului şi locul pe care „câinii" vor încheia sezonul li se va imputa greviştilor! Măsura se referă strict la cei cinci jucători care au fugit din cantonament: Zicu, Adrian Cristea, Mărgăritescu, Boştină şi Alexe. Ultimul are totuşi o şansă datorită tinereţii sale, el fiind considerat de Borcea şi de Badea un pion folosit de Giovani.