Becali către Olăroiu, în 2006: Eu mă ocup de adversari, voi câştigaţi opt meciuri?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat miercuri seara că în urmă cu două sezoane, atunci când Steaua avea opt puncte diferenţă faţă de locul doi iar antrenorul Cosmin Olăroiu spunea

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat miercuri seara că în urmă cu două sezoane, atunci când Steaua avea opt puncte diferenţă faţă de locul doi iar antrenorul Cosmin Olăroiu spunea că "i s-a şters fotbalul din cap", s-a ocupat alături de antrenor de alcătuirea echipe, transmite Mediafax.
 
"Eu mă ocup ca echipele contracandidate să piardă puncte, voi sunteţi în stare să câştigaţi opt meciuri?, le-am spus jucătorilor în vestiar. Rădoi a zis că e imposibil să piardă adversarii atâtea puncte, eu le-am spus că e problema mea. Cum? Valize, genţi, m-am rugat la Dumnezeu...
 
Am câştigat opt meciuri, am venit pe locul doi, am ajuns în Liga Campionilor. Dacă nu mă bag eu, se alege praful. Paszkany face echipa pe hârtie înainte de fiecare meci", a spus Becali la emisiunea Naşul de la B1TV

În ce priveşte numele viitorului antrenor al Stelei, Becali a menţionat că dacă ar lua un antrenor scump, ar trebui să-i aducă şi jucători scumpi, cu salarii mari.
 
"I-am spus lui Dorinel că poate deveni erou naţional. Cum? Dacă bate Lyon, Bayern şi Fiorentina. Mâine vine băiatul, negociază cu clubul unde e, să plece.

Piţurcă a spus că nu se bagă să îmi dea sfaturi, Olăroiu sau Dorinel, a spus doar că i-a plăcut jocul echipelor unde a antrenat Dorinel. Eu nu pot să lucrez cu Dan Petrescu, dacă îi spun ceva, nu face, îl dau afară a doua zi", a spus oficialul stelist.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite