Bagă spaima-n favorite. Sorana Cîrstea și Irina Begu joacă azi pentru calificări istorice la Roma

0
Publicat:

România are după multă vreme două jucătoare car trec de prima săptămâna a unui turneu de prim rang din calendarul WTA. Dacă Sorana Cîrstea a alternat evoluțiile senzaționale cu unele dezastruoasă în acest sezon, Irina Begu e surpriza competiției de la Roma.

Sorana Cîrstea și Irina Begu încep săptămâna a doua la Roma. Foto Getty images
Sorana Cîrstea și Irina Begu încep săptămâna a doua la Roma. Foto Getty images

După ce a trecut printr-o accidentare gravă care a ținut-o în afara terenului timp de 7 luni, Irina Begu s-a întors mai puternică pe suprafața de joc. Românca a ajuns în finala turneului din Antalya, apoi a pierdut greu la Madrid (6-7, 6-7 cu Madison Keys), după care a bifat o semifinală în Germania, la Wiesbaden. Acum, Irina Begu a atins optimile la Roma, după o victorie fantastică obținută în fața favoritei 27 a Internaționalelor Italiei, Elise Mertens.

Contra belgiencei, românca a început mai greoi, fiind condusă cu 2-1 în startul partidei. Apoi s-a dezlănțuit, câștigând tot până la final: 11 game-uri consecutive, pentru un 6-2, 6-0 obținut în doar 80 de minute. Pentru românca de pe locul 161 WTA urmează duelul cu Danielle Collins (locul 15 WTA), azi, în jurul orei 18.30, una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, care a trecut ieri de Caroline Garcia (locul 23 WTA) cu un dublu 6-3. Evoluția perfectă de la Internaționalele Italiei îi asigură Irinei deja un salt de circa 40 de locuri în clasamentul WTA, începând de lunea următoare.

Sorana, victorie cu numărul 6 mondial

Tot în optimi a ajuns și Sorana Cîrstea, care a trecut de o altă favorită în turul 3. Românca s-a impus cu 7-6, 6-3 în fața Marketei Vondrousova din Cehia. Racheta nr. 1 a țării și-a egalat cea mai bună performanță realizată în carieră la turneul WTA 1.000 din Italia, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro. Jucătoarea noastră a ajuns la un bilanț excelent în 2024 în fața sportivelor din Top 10 mondial, având 3 victorii din 6 confruntări cu acestea.

Contra campioanei en-titre de la Wimbledon, Sorana Cîrstea (34 ani, 32 WTA) a fost condusă cu 5-3 în primul set, dar a reuşit să revină şi să trimită disputa în tie-break, unde s-a impus clar, cu 7-1. Vondrousova (24 ani), numărul 6 mondial, a câştigat primul game din setul secund, dar apoi Cîrstea a luat cinci la rând, obţinând victoria cu 6-3.

Madison Keys, în calea Soranei, în optimi

Românca are acum 4-1 în confruntările cu Vondrousova, cea care o învinsese în turul anterior pe Ana Bogdan. Cehoaica a câştigat primul duel, desfăşurat în 2021 în turul 3 la Australian Open, cu 6-2, 6-4, dar apoi Sorana a obţinut patru victorii la rând, în 2022, în primul tur la Sankt Petersburg, cu 7-5, 3-6, 6-4, în 2023, în optimi la Miami, cu 7-6, 6-4, şi anul acesta, în sferturi, la Dubai, cu 2-6, 7-6, 6-2. În optimi, Cîrstea o va înfrunta pe americanca Madison Keys (azi, ora 12.00), jucătoare în fața căreia a câştigat ambele confruntări anterioare.

Atât Sorana, cât și Irina Begu şi-au asigurat câte un cec de 52.480 de euro şi 120 de puncte WTA. Și Jaqueline Cristian a fost aproape de o performanță la Roma. Sportiva noastră a jucat de la egal la egal cu Coco Gauff în turul 3, căreia i-a administrat un 6-0 în setul al doilea, după ce îl pierduse cu 6-1 pe primul. Americanca de pe locul 3 mondial s-a impus în decisiv cu 6-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite