Avram a sabotat CFR-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arbitrul întâlnirii i-a privat pe clujeni de un penalty clar ca lumina zilei şi nu l-a eliminat pe Wesley. Câţi ar fi pariat acum câţiva ani că două echipe care la începutul anilor 2000 se zbăteau în mediocritatea celui de-al treilea eşalon ar putea juca la 6 mai 2010 „finala pentru titlul“ Ligii I?

Impulsionaţi şi de statistica care spune că Marius Lăcătuş n-a pierdut niciun meci pe care l-a disputat ca antrenor în jurul datei de 7 mai, când se aniversează triumful Stelei de la Sevilla, vasluienii au început meciul de parcă ei ar fi fost de fapt gazde.

Wesley a şutat superb de la 30 de metri, dar mingea a trecut la o palmă de bara din dreapta, iar Alcantara a reuşit să respingă în corner la o infiltrare periculoasă a lui Costly. Replica clujenilor a venit prin Deac, care l-a găsit bine pe Mureşan, dar şutul său n-a nimerit cadrul porţii lui Kuciak.

Vasluiul a ratat mult

Prima repriză s-a încheiat cu o altă ocazie monumentală a oamenilor lui Lăcătuş, însă Nuno Claro a avut un reflex de excepţie la lovitura de cap a lui Hugo Luz. Vasluiul a continuat festivalul ratărilor şi la reluare, Costly şutând şi el mult peste din poziţie ideală.

Clujenii puteau da însă lovitura prin Deac, care a pătruns în careu şi a fost faultat clar de Milanov, însă arbitrul Marius Avram a considerat că românul a simulat şi i-a acordat eronat galben clujeanului. El a greşit şi că nu l-a eliminat pe Wesley, care ar fi meritat al doilea avertisment.

Pe final, brazilianul a ratat din nou ţinta, din lovitură liberă, la o fază în care Nuno Claro rămăsese inert pe linia porţii, pentru ca Bud să trateze şi el cu lejeritate o fază în care scăpase singur cu portarul. În urma acestui rezultat, CFR mai are de tras până să fie sigură de câştigarea titlului, în timp ce vasluienii rămân cu speranţa că-i vor bate pe oamenii lui Mandorlini în finala Cupei României. 

"Am avut încredere în arbitru, dar a greşit grav, a fost penalty clar la Deac. Totuşi, sunt sigur că tot noi luăm campionatul."
Iuliu Mureşan
preşedinte CFR Cluj

"A fost penalty şi se impunea eliminarea fundaşului de la Vaslui."
Aron Huzu
fost preşedinte CCA


CFR Cluj: 0

Nuno Claro - Panin, Cadu, Alcantara, Edimar - G. Mureşan, E Dică (Nei 90) - Deac, N. Dică (Peralta 78), Culio - Y. Kone (Bud 66).

Antrenor:  Andrea Mandorlini

FC Vaslui: 0

Kuciak - Milanov, Gladstone (Ghencev 73), Papp, Hugo Luz - L. Sănmărtean (Burdujan 57), Zubar, Pavlovici, Milisavljevici (R. Neagu 82) - Wesley - Costly

Antrenor:  Marius Lăcătuş.

Stadionul „Dr. C. Rădulescu": 10.000

Arbitru: Marius Avram

Telex

„Mandorlini, prea prudent". Iuliu Mureşan nu a fost mulţumit de tactica antrenorului italian. „A jucat mult prea prudent, prea defensiv, dacă ţinem cont că era un meci pe care trebuia să-l câştigăm", a spus preşedintele clubului clujean.

Wesley, suspendat cu Steaua. Arbitrul Marius Avram a fost indulgent faţă de brazilianul Wesley. Acesta a primit un cartonaş galben, după care au mai fost două faze în care jucătorul putea fi eliminat. Totuşi, atacantul este suspendat pentru partida cu Steaua, de etapa viitoare.

Mureşan: „Bucureştenii sunt frustraţi". Preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, a declarat ieri că preşedinţii echipelor din Capitală acuză pe nedrept rezultatele CFR-ului. „Se simte frustrarea în declaraţiile unor preşedinţi de cluburi din Bucureşti. Fotbalul românesc a fost invadat de psihologi de stradă", a declarat Mureşan.

Mandorlini a sărit la gâtul lui Iancu. Antrenorul clujenilor, Andrea Mandorlini, a fost deranjat de declaraţiile patronului lui FC Timişoara, Marian Iancu, în legătură cu CFR Cluj. „Omul acela gras vorbeşte mereu la tv despre CFR. Uită că Timişoara a beneficiat de cele mai lungi prelungiri din istoria fotbalului ca să ne egaleze!", a spus italianul.

Lăcătuş: „N-am obţinut nimic". Antrenorul vasluienilor consideră că remiza de aseară nu ajută niciuna dintre echipe. „N-am obţinut nimic cu acest egal. Nici noi, nici ei. Nu vreau să comentez faza incriminată de CFR", a spus Marius Lăcătuş.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite