Auto: Sebatien Loeb a declarat că prioritatea sa sunt raliurile
0
Francezul Sebastien Loeb, cvintuplu campion mondial, a anunţat că pentru el Campionatul mondial de raliuri constituie prioritatea, precizarea venind a doua zi după declaraţiile privind interesul pe care îl are pentru Formula 1.
"Îmi cunosc prioritatea: campionatul mondial de raliuri, dar ce vreţi să răspundă un pilot când este întrebat dacă şi-ar dori să alerge în F1?", a spus Sebastien Loeb, citat într-un comunicat al echipei sale, Citroen Racing.
"Cu toate acestea, cu 4 raliuri înainte de final, suntem înaintea unei veritabile provocări, pentru a cuceri al şaselea titlu la piloţi şi al 5-lea titlu la constructori cu Citroen. Nu mă gândesc decât la aceasta, deocamdată".
Sebastien Loeb, 35 de ani, declarase sâmbătă pentru ziarul l'Equipe că 'ar alerga bine în locul lui Sebastien Bourdais', al cărui viitor în Formula 1 la echipa Toro Rosso este incert.
"Sunt un pic surprins de turnura pe care a luat-o toată această afacere, şi mai ales de folosirea deformată sau scoasă din context a cuvintelor mele pentru a alimenta zvonurile. Sigur nu este acesta stilul meu, să declar în presă că vizez locul lui Sebastien Bourdais", a corectat Loeb, citat de Agerpres.























































