Australian Open: trei românce pe tabloul principal și o speranță în calificări

0
0
Publicat:

România va fi reprezentată de patru jucătoare la Australian Open 2026, competiție care se va desfășura în perioada 12 ianuarie - 1 februarie.

Jaqueline Cristian  Foto/Hepta
Jaqueline Cristian Foto/Hepta

Pe tabloul principal vor intra direct Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, toate trei aflate în top 100 WTA, în timp ce Miriam Bulgaru va încerca să se califice prin preliminarii.

La Melbpurse, româncele au înregistrat următoarele rezultate, până în preznet: Jaqueline Cristian are ca cel mai bun rezultat, ajungând până în turul al treilea (2025), Sorana Cîrstea a ajuns în optimi în 2017 și 2022, iar Gabriela Ruse a trecut până în turul al doilea în 2022 și 2025.

De partea cealaltă, Miriam Bulgaru, din Alba Iulia, va disputa calificările pentru a treia oară în carieră la Australian Open. În 2024 a fost eliminată încă din prima rundă, iar anul trecut a trecut de Giorgia Pedone înainte de a pierde în fața Juliei Riera. În total, românca a evoluat în calificări la nouă turnee de Grand Slam și speră ca de această dată să ajungă pe tabloul principal.

Australian Open Women’s Singles Qualifying Entry List. pic.twitter.com/pPfsN10xL1

— edgeAI (@edgeAIapp) December 24, 2025

Lista publicată de organizatori include în calificări și alte nume importante, precum Katie Boulter, Lucia Bronzetti, Aliaksandra Sasnovich, Taylor Townsend, Elina Avanesyan și Sloane Stephens. România va fi astfel prezentă în competiția feminină, în timp ce la masculin nu avem reprezentanți înscriși pe tabloul principal.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite