Australian Open răscoleşte ierarhia WTA: Cine urcă cel mai mult şi cine se va prăbuşi
0Dincolo de atingerea semifinalelor, marea performanţă pe care o va realiza Halep după Australian Open 2020 e prelungirea şederii sale în Top 10 WTA.
Începând de luni, Simona va ajunge la 315 săptămâni la rând în această zonă a clasamentului, depăşind recordul care, în acest moment, e deţinut de Marina Hingis (314 săptămâni la rând în Top 10 WTA). Halep a intrat în elita tenisului feminin la 27 ianuarie 2014 şi de atunci n-a mai ieşit de aici!
În rest, noul clasamentul mondial va consemna mai multe schimbări importante. În primul rând, campioana de anul trecut de la Australian Open, Naomi Osaka, va suferi o cădere de şase poziţii, după ce a fost eliminată în turul III la ediţia din 2020, pierzând 1.870 de puncte! La capătul opus se va afla americanca Sofia Kenin, cea care a abordat primul Grand Slam al anului de pe locul 15 şi acum, după calificarea în finală, şi-a asigurat, în premieră, intrarea în Top 10. Dacă va câştiga trofeul în finala de sâmbătă cu Muguruza, Kenin va ajunge până pe locul 7. În caz contrar, se va mulţumi cu o urcare de şase locuri până pe poziţia a 9-a.
Şi Belinda Bencic are motive de bucurie după Australian Open 2020: chiar dacă a fost eliminată în turul III, după o înfrângere dură (0-6, 1-6 cu Kontaveit), elveţianca de 22 de ani va urca până pe 5, cea mai bună clasare din cariera ei de până acum.
Cum va arăta Top 10 WTA, începând de luni
1. Barty 8.367 de puncte
2. Halep 6.101p
3. Pliskova 5.290p
4. Svitolina 4.775p
5. Bencic 4.675p
6. Andreescu 4.665p
7. Bertens 3.965p
8. S. Williams 3.915p
9. Kenin 3.795p*
10. Osaka 3.626p
*Kenin va acumula 4.495 de puncte şi va urca până pe locul 7, dacă va câştiga Australian Open 2020.