Atitudine de miliardar elegant: Ce a declarat patronul arab de la PSG după ce echipa a ieşit din Liga Campionilor
0În România, ne-am obişnuit cu comportamentul dezgustător al lui Gigi Becali, cel care, după fiecare eşec, îşi face praf subalternii. În Franţa, Nasser Al-Khelaifi a investit cât Gigi Becali nu va face niciodată. Arabul ştie să fie decent când pierde, latifundiarul din Pipera, nu.
Patronul din Qatar al celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi, a digerat cu greu încă un eşec în competiţia în care a visat să câştige trofeul încă din acest sezon.
„Toată lumea e nervoasă. Eliminarea, reacţia anumitor jucători, rezultatul m-au decepţionat. Am făcut ce am vrut, am dominat prima repriză şi n-a lipsit decât un gol. Dacă am fi înscris acel prim gol, meciul ar fi fost diferit. Cartonaşul roşu arătat lui Marco Verratti a tranşat soarta meciului. Acesta e fotbalul, ştim că e un drum lung pentru noi în Liga Campionilor, dar vom continua să muncim, să facem tot şi să dăm totul pentru club. Sunt dezamăgit, meciul n-a fost aşa cum mi-am dorit, dar credem în continuare în proiectul nostru“, a reacţionat Al-Khelaifi după eşecul de marţi seara.
Adio, Emery!
Întrebat despre soarta antrenorului Unai Emery, omul de afaceri arab a refuzat să dea un verdict: „Nu e momentul acum să vorbim despre schimbare. Vrem să ne calmăm, înainte de a schimba ceva, deci ne trebuie timp să reflectăm“.
În ciuda acestei declaraţii, presa din Franţa a scris că soarta lui Unai Emery a fost pecetluită. Nici dacă va câştiga titlul, Cupa Franţei şi Cupa Ligii, spaniolul nu va continua la PSG, el urmând să plătească preţul pentru ratarea campionatului în stagiunea precedentă, dar mai ales pentru că, sub comanda sa, echipa a bifat două eliminări succesive în Liga Campionilor, de fiecare dată în optimi.