Athletic Club Bilbao este interesata de doua jucatoare de la CFF Clujana
0Clubul de fotbal feminin Athletic Bilbao doreste sa le transfere pe fotbalistele formatiei CFF Clujana Cluj, Teodora Albon si Elena Pavel, in ciuda traditiei gruparii spaniole de a avea in componenta
Clubul de fotbal feminin Athletic Bilbao doreste sa le transfere pe fotbalistele formatiei CFF Clujana Cluj, Teodora Albon si Elena Pavel, in ciuda traditiei gruparii spaniole de a avea in componenta numai sportive basce. Antrenorul spaniol Inigo Juaristi s-a aratat impresionat de calitatile celor doua fotbaliste, desi campioana Romaniei la fotbal feminin a fost invinsa cu 5-0 de Athetic Club Bilbao, in grupa preliminara a UEFA Women's Cup. Tehnicianul clujean Mirel Albon a declarat ca este dispus sa le cedeze pe cele doua jucatoare, insa numai pentru un an. "Noi vrem sa ne intarim, nu sa slabim echipa. Am sperante ca pana anul viitor voi putea transfera doua, trei jucatoare din Statele Unite ale Americii, care sa ne ajute sa obtinem un rezultat mult mai bun in UEFA Women's Cup", a spus Albon. CFF Clujana urmeaza sa faca o deplasare in SUA, unde va juca mai multe meciuri de verificare, in statul Arizona.























































