Astăzi se reia Liga 1. Toate transferurile iernii, programul meciurilor şi trei predicţii „Adevărul”
0
Liga I se reia în acest weekend, când e programat şi primul derby: Dinamo – CSU Craiova. Liderul campionatului, CFR Cluj, a făcut cele mai importante transferuri ale iernii.
Patru etape mai sunt de jucat până la închiderea primei părţi a sezonului şi trecerea campionatului la sistemul play-off şi play-out, unde echipele vor intra cu punctele înjumătăţite.
1.Cine ia campionatul?
Bătălia la vârf pare a se fi restrâns la trei echipe, CFR Cluj, FCSB şi CSU Craiova. Dintre acestea, ardelenii au făcut cele mai importante transferuri ale iernii, reuşind să pună mâna pe fotbalişti ca Ţucudean, Costache sau Ioniţă. În cantonamentul din Spania, CFR Cluj a jucat şase meciuri amicale, şi, chiar dacă adversarii n-au fost grozavi, vorbim de şase victorii, 20 de goluri marcate şi doar unul primit. "Sper să aibă dreptate specialiştii şi cei de la casele de pariuri care spun că suntem favoriti la titlu. Vrem sa ajungem cât mai sus şi cât mai sus e locul 1. Nu am primit decât un gol în partidele de pregătire, poate nici adversarii nu au fost aşa cum se aşteptam. Băieţii au făcut un cantonament bun şi s-au comportat foarte bine la meciuri şi la antrenamente", a declarat Dan Petrescu, antrenorul liderului. Pe de altă parte, FCSB a adus un fotbalist foarte bun în apărare, pe Valerică Găman, dar l-a pierdut pe cel mai constant jucător din ultimii ani, portarul Florin Niţă, transferat la Sparta Praga. FCSB şi CFR Cluj se vor întâlni săptămâna viitoare într-un meci care ne poate oferi o imagine mai clară despre raporturile dintre cele două echipe. În umbra lor, CSU Craiova nu a făcut mutări spectaculoase în iarnă şi mizează pe omogenitate.
Predicţia Adevărul: CFR Cluj ia titlul.
2. Ajunge Dinamo în play-off?
Un play-off fără Dinamo ar fi unul mai sărăcios, din perspectiva suporterilor, ştiut fiind că fanii alb-roşilor pot creşte gradul de spectacol al partidelor. Problema “câinilor” este că nu au adus fotbalişti sclipitori în această iarnă, transferul lui Torje fiind încă în stand-by, şi au mai şi pierdut jucători ca Anton, Filip sau Costache. Apoi, să ne amintim că Vasile Miriuţă a fost pe punctul de a fi dat afară în trecutul apropiat şi nu pare genul de antrenor capabil să monteze echipa cum a făcut-o Contra într-o situaţie asemănătoare. Am lăsat la urmă cel mai important aspect: programul. Dintre cele care se luptă pentru a intra în play-off, Astra, Botoşani, Viitorul, Dinamo şi Iaşi, “câinii” au cel mai greu traseu: joacă acasă cu CSU Craiova şi FCSB şi în deplasare cu Chiajna şi Astra. E posibil ca meciul de la Giurgiu, din etapa a 26-a, să decidă totul.
Predicţia Adevărul: Dinamo nu ajunge în play-off.
3. Cine retrogradează?
În acest moment, Juventus este cu un picior în Liga a doua şi, după ce a dat afară mai mulţi jucători, şi-a asumat deja revenirea în eşalonul secund. Pe când Gaz Metan Mediaş şi Sepsi au făcut o adevărată “revoluţie” la nivelul loturilor în această iarnă şi e foarte posibil ca aceste mutări să dea roade.
Predicţia Adevărul: retrogradează Juventus şi Chiajna.
Mutările iernii
CFR Cluj
Veniri: Ioniţă (Astra Giurgiu), Costache (Dinamo), Ţucudean (Viitorul), Bordeianu (Botoşani), Souza Correa (Atlético Goianiense)
Plecări: Nistor (Dinamo), Urko Vera (Astra), Hamed (Sepsi), Al. Chiriţă (Sepsi), Moutinho (Cultural Leonesa)
FCSB
Veniri: Găman (liber de contract), Cr. Tănase (liber de contract), Moruţan (Botoşani, din vară)
Plecări: Fl. Niţă (Sparta Praga) Vl. Achim (Botoşani), Pleaşcă, D. Benzar (ambii la Voluntari), Golofca (Botoşani), De Amorim (Kayserispor), Nicola (Dacia Unirea Brăila)
CSU Craiova
Veniri: Bic (Gaz Metan), Glavina (Rudar)
Plecări: Datkovici (revenire la Spezia), Spahija (liber de contract)
Astra
Veniri: L. Buş (FC Botoşani), Fl. Matei (Rijeka), Bărbulescu (Domneşti), Vera (CFR Cluj)
Plecări: Le Tallec (US Orleans), Nyuiadzi (Zalgiris), Alex Ioniţă (CFR Cluj)
FC Botoşani
Veniri: Acsinte (Voluntari), Axente (Faisaly), Achim, Golofca (ambii de la FCSB), Golubovici (Gaz Metan)
Plecări: Bordeianu (CFR Cluj), L. Buş (Astra), Kuku (Sepsi), Popa (Dinamo), Avram (Petrolul), Târnovan (Hermannstadt), Elek (liber), Ciaccheri (liber)
Viitorul
Veniri: I. Hagi (Fiorentina), Voduţ (Voluntari), M. Lima (Dordrecht)
Plecări: Ţucudean (CFR Cluj), Eric (Al Markhiya), Cioablă (Chiajna)
Dinamo
Veniri: Nistor (CFR Cluj), Popa (Botoşani), Popescu (Voluntari), Olteanu (Voluntari), Monroy (Petah Tikva), Pesici (Hajduk)
Plecări: Costache (CFR Cluj), Anton (Anzhi), Filip (Hajduk Split), Rivaldinho, Nascimento (ambii la Levski)
CSMS Iaşi
Veniri: Taciuc (Miroslava), Gavrilă (Ethnikos), Zaharia (Juventus), Mihăescu (Juventus)
Plecări: Almeida, Vremea, Spătaru (toţi cu contractele reziliate)
ACS Poli
Veniri: Popovici (Seboil), Velcotă (CSM Reşiţa)
Plecări: Abraw (AmaZulu), V. Creţu (Gaz Metan)
FC Voluntari
Veniri: Pleaşcă, D. Benzar (ambii de la FCSB), Bucurică (Chiajna)
Plecări: Acsinte (Botoşani), Voduţ (Viitorul), Olteanu, Popescu (ambii la Dinamo)
Chiajna
Veniri: Cioablă (Viitorul), Stănică, Georgescu, Panait (toţi de la Chiajna II), Vitkauskas (liber de contract), Nivaldo Alves (liber de contract)
Plecări: Dobrosavlevici (Călăraşi), Bucurică (Voluntari), Ciobanu (Juventus), Răsdan (CSA Steaua)
Gaz Metan
Veniri: Edinho Júnior (Almancilense), Diogo (Belenenses), Caiado (Ponferradina), Rosado (1º de Agosto), Helio (Desp. Brasil), Ely (Pinhalnovense), Rondon (liber), Creţu (ACS Poli)
Plecări: Bic (U Craiova), De Vriese (Xylotymbou), Golubovici (Botoşani), Voicu (Academia Rapid), Khubutia (liber), Zderici, Surugiu, P. Jorge, Lokaj (toţi cu contractele reziliate)
Sepsi
Veniri: Hamed (CFR Cluj), Chiriţă (CFR Cluj), Dalmau (Atl. Levante), Ousmane Viera (Adanaspor), Kuku (Botoşani), Simonovski (FC Lahti), Obsivac (FC Atyrau), Sato (Horsens), Filipe Oliveira (Anorthosis), Gorrin (Wellington Phoenix)
Plecări: Răduţoiu, Damian, Thiaw, Huiban, Grecu, Astafei, Iovu (toţi cu contractele reziliate)
Juventus
Veniri: Ciobanu (Chiajna)
Plecări: Benga, Bărbulescu, Călinţaru, Ţâră, Morariu, Dzalamidze, Sesar (toti cu contractele reziliate), Zaharia, Mihăescu (Poli Iaşi)
Clasament
1.CFR Cluj 22 15 4 3 35-12 49
2. FCSB 22 14 5 3 45-14 47
3. CSU Craiova 22 12 7 3 36-23 43
4. Astra 22 10 7 5 31-21 37
5. FC Botoşani 22 10 5 7 26-23 35
6. Viitorul 22 10 4 8 29-19 34
7. Dinamo 22 10 4 8 31-22 34
8. CSMS Iaşi 22 8 6 8 27-29 30
9. ACS Poli 22 6 8 8 18-30 26
10. FC Voluntari 22 6 7 9 21-25 25
11. Chiajna 22 7 3 12 29-29 24
12. Gaz Metan 22 2 9 11 10-32 15
13. Sepsi 22 4 3 15 13-40 15
14. Juventus 22 1 6 15 12-44 9
Etapa a 23-a
Vineri, 2 februarie
ACS Sepsi – ACS Poli Timişoara 18.00
Partida se joacă la Ploieşti
Viitorul – Astra Giurgiu 20.45
Sâmbătă, 3 februarie
FC Voluntari – CSMS Iaşi 18.00
Gaz Metan Mediaş – FCSB 20.45
Duminică, 4 februarie
FC Botoşani – Juventus 18.00
Dinamo – CSU Craiova 20.45
Luni, 5 februarie
CFR Cluj – Chiajna 20.45
Etapa a 24-a
Vineri, 9 februarie
ACS Poli Timişoara – FC Voluntari 18.00
Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş 20.45
Sâmbătă, 10 februarie
Juventus – Viitorul 18.00
FCSB – CFR Cluj 20.45
Duminică, 11 februarie
Chiajna – Dinamo 20.45
Luni, 12 februarie
CSMS Iaşi – FC Botoşani 18.00
CSU Craiova – ACS Sepsi 20.45
Etapa a 25-a
Gaz Metan – Juventus
CFR Cluj – Astra
Viitorul – FC Botoşani
FC Volutnari – CSU Craiova
ACS Poli – CSMS Iaşi
Sepsi – Chiajna
Dinamo – FCSB
Etapa a 26-a
FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş
Chiajna – FC Voluntari
CSMS Iaşi – FC Viitorul
FCSB – Sepsi
Juventus – CFR Cluj
Astra – Dinamo
CSU Craiova – ACS Poli