Aroganţă de lider: steliştii au plecat de la Galaţi cu nasul pe sus. Rusescu, virulent: „Să zică mersi că n-au pierdut“

0
0
Raul Rusescu
Raul Rusescu

Deşi n-au putut învinge o echipă aflată pe locul 11, la 33 de puncte distanţă de ei, jucătorii lui Reghecampf şi-au cam desconsiderat adversarii după fluierul final.

Oţelul a smuls un punct în partida de pe teren propriu cu Steaua, scor 1-1, în care a fost răsplătită pentru curajul de a ataca, în ultimele minute, inclusiv cu portarul Grahovac!

Totuşi, eforturile gălăţenilor nu i-au impresionat pe stelişti, care au părut deranjaţi că Oţelul a îndrăznit să-i egaleze.

Ce au spus?

„Rezultatul nu e echitabil. Noi trebuia să câştigăm la câte ocazii am avut. N-am dat noi gol, au dat ei. Din păcate, continuăm să luăm goluri din fazele fixe. De prea multe ori ne-am pierdut jucătorii pe care îi aveam în marcaj şi, într-un final, am plătit preţul pentru asta“, a spus Latovlevici la Digi Sport.

Atacantul Raul Rusescu, autorul unei ratări uriaşe în prima repriză, a fost şi mai dur cu gălăţenii. „Să nu vorbească ei despre arbitraj şi să fie mulţumiţi că au luat un punct. Au avut noroc. Sunt supărat că n-am câştigat, fiindcă am avut multe ocazii. Pe de altă parte, e bine că ne-am mai distanţat de locul 2, în condiţiile în care Astra a pierdut în această etapă“, a afirmat golgheterul campionatului. 

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite