Arabii fac show: Ronaldo – Messi, meci la Riad, în mai puțin de zece zile!

0
Publicat:

După un Mondial spectaculos, găzduit de Qatar, acum Arabia Saudită se pregătește de cel mai așteptat amical al iernii. Capitala Riad va găzdui o confruntare de cinci stele, care îi va pune față în față pe Cristiano Ronaldo (37 de ani) și Lionel Messi (35 de ani).

Cristiano Ronaldo - Lionel Messi, 12 Baloane de Aur câștigate între ei.
Cristiano Ronaldo - Lionel Messi, 12 Baloane de Aur câștigate între ei.

Potrivit presei internaționale, Paris Saint-Germain, club deținut de Qatar, va merge, la Doha, pe data de 17 ianuarie. De aici, echipa franceză va zbura spre Riad pentru un amical în care va înfrunta o selecționată a vedetelor formațiilor Al-Hilal și Al-Nassr. La această a doua grupare a ajuns Cristiano Ronaldo, în această lună. Amicalul PSG – Stelele Al-Hilal / Al-Nassr e programat pentru 19 ianuarie, pe stadionul King Fahad din Riad.

Acest meci de gală se va disputa cu trei zile înainte ca Ronaldo să-și facă debutul oficial, la Al-Nassr, într-o partidă din campionatul saudit, cu Al-Ittifaq. În ceea ce îl privește pe Messi, acesta s-a întors doar de câteva zile la antrenamentele PSG, în condițiile în care clubul l-a învoit pentru odihnă, după câștigarea Mondialului din Qatar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite