ANALIZĂ De ce înfrângerea Simonei Halep, din semifinale, de la Toronto nu trebuie privită ca un mare eşec
0Simona Halep şi-a încheiat parcursul la Toronto cu o înfrângere categorică, care aparent are proporţiile unui eşec uriaş.
Există însă câteva lucruri, şi nu sunt argumente neapărat în apărarea sa, care demonstrează totuşi că victoria Elinei Svitolina nu e un mare eşec pentru Simona.
În primul rând trebuie menţionat că în clasamentul live WTA, ucraineanca este locul 5 în lume, iar dacă va învinge diseară în finala cu Wozniacki, va urca pe locul 4 WTA, la mică distanţă de poziţia a treia, ocupată acum de Angelique Kerber. Svitolina are un an 2017 formidabil. A jucat şi câştigat deja patru finale, la Roma, Istanbul, Dubai şi Taipei.
Apoi, Svitolina are şapte victorii cu jucătoarele din fruntea WTA anul acesta. Ea le-a bătut pe Pliskova, Halep, Kerber, Wozniacki şi Muguruza, pe Kerber chiar de trei ori. Aşadar, Svitolina are un an extraordinar, iar de luni, ea va fi pe locul doi în clasamentul Road to Singapore, care asigură prezenţa la Turneul campioanelor, din luna octombrie. Clasament în care Simona Halep se află pe primul loc. Practic, partida de azi noapte a fost una între cele mai bune jucătoare din 2017, raportat la rezultatele per ansamblu obţinute anul acesta.
Revenind la meciul propriu-zis, e de discutat de ce Simona a căzut în partida cu Svitolina, după ce făcuse un meci foarte bun contra Carolinei Garcia. Statistica demonstrează însă că ea se descurcă greu atunci când trebuie să joace două meciuri într-o zi. S-a mai întâmplat anul acesta la Eastbourne, unde a revenit spectaculos în faţa bulgăroaicei Pironkova, care avea după prima zi 7-6 şi 3-1, a învins-o pe aceasta, dar apoi a pierdut la Caroline Wozniacki. Probabil, încărcătura fizică şi mentală de la primul meci se risipeşte mai greu în cazul Simonei, care nu reuşeşte să se resteze imediat. Adică nu reuşeşte în aceeaşi zi. Fiecare sportiv are propriul său organism. Şi chiar dacă toţi sunt asistaţi de câte un preparator fizic, nu există o reţetă certă a recuperării pe termen scurt.
Posibil ca în cazul Simonei a contat şi faptul că în ziua precedentă a aşteptat şapte ore să joace, iar meciul s-a amânat pentru a doua zi. Spre deosebire de ea, Svitolina a jucat totuşi un set cu Muguruza, un set disputat 46 de minute. Altul e ritmul de joc într-un meci oficial şi altul atunci când dai în minge ca să nu amorţeşti.
Dincolo de înfrângerea ca rămâne totuşi înfrângere, şi de proporţiile scorului (Halep n-a mai pierdut atât de categoric din martie 2013), Simona este jucătoarea din WTA cu cea mai consistentă prezenţă în fazele superioare ale turneelor disputate în 2017. Bilanţul ei este: un trofeu (Madrid), două finale (Roland Garros şi Roma), două semifinale (Stuttgart, Toronto), cinci sferturi de finală (Washington, Wimbledon, Eastbourne, Miami, St. Petersburg)
32 de victorii şi 9 înfrîngeri are Simona Halep în 2017
Cum poate Simona Halep să ajungă pe locul 1 WTA peste doar câteva zile